Cum arată „petrecerea de bun venit” în închisoarea Tadmor din Siria

21.09.2021
Cum arată „petrecerea de bun venit” în închisoarea Tadmor din Siria

Închisoarea Tadmor, din Siria, este considerată a fi una dintre cele mai groaznice din lume. Construit în deșert, inițial penitenciarul era destinat doar soldaților care nu respectau regulile din armată. Ulterior, aici au fost aduși cei mai periculoși sirieni. Totuși, mai mulți deținuți care au petrecut ani buni aici și apoi au fost eliberați au povestit chinurile prin care au trecut și faptul că „petrecerea de bun venit” este ceva cu adevărat special.

Cum arată inițierea în Tadmor?

Inițierea este un moment dificil pentru orice deținut. „Petrecerea de bun venit” este, de fapt, o ceremonie de-a dreptul terifiantă. Deținuții noi sunt aduși cu un camion de transportat carne. Când coboară în curtea închisorii, noii deținuți sunt loviți cu bări metalice și cabluri, iar femeile sunt agresate sexual de către gardieni.

„Așteptându-ne rândul, auzeam sunetul bătăilor, al oamenilor care cădeau din camion, auzeam oameni tipând. Toata lumea țipa – si gardienii, si prizonierii”, a povestit în presa internațională Jamal Abdou, un fost deținut.

Primele luni, deținuții noi le petrec într-o carceră înghețată la subsol, de 2,35 pe 1,65 metri, proiectată pentru o singura persoana, dar în care erau închiși până 15 oameni odată. Aceștia stăteau jos cu rândul. Nu toți supraviețuiesc torturii. Mulți dintre deținuți erau obligați de gardieni să bea apă din toaletă.

Cel mai mare masacru a avut loc în Tadmor

Cel mai mare masacru din istoria penitenciarelor a avut loc tot aici. În anul 1980 preşedintele sirian Hafez al-Assad a ordonat ca toţi prizonierii din această închisoare să fie omorâţi. Lucru care s-a și întâmplat. Astfel, în doar câteva zile au fost ucişi câteva sute de oameni fără motiv. Unele surse spun că ar fi fost 500 de victime, în timp ce altele vorbesc de 2400 de persoane decedate.

La cererea Amnesty International, închisoarea a fost închisă în anul 2001, dar a fost redeschisă în 2011. Lucrurile nu s-a schimbat prea mult în Tadmor.

Foto: businessinsider.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a României a fost Războiul de Independență din 1877-1878. De fapt, armata română a participat la Războiul Ruso-Turc din anii... citește tot
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Despre Japonia poți să spui ce vrei, dar nu că este locul unde întârzie trenurile. Pe Internet circulă tot felul de știri legate despre trenurile din Japonia: ba că toate trenurile din țară... citește tot
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
Cine a fost măcar o dată în Israel sau a avut de-a face cu evrei tradiționaliști a putut observa că bărbații poartă pe cap o bucată de material. Aceasta se numește kippah și este un... citește tot