În cât timp se fierbe un ou? De ce ouăle NU se țin pe ușa frigiderului?

28.07.2020
În cât timp se fierbe un ou? De ce ouăle NU se țin pe ușa frigiderului?

Un ou preparat cum trebuie. Gătitul a devenit, în ultima perioadă, o artă. Dacă până acum, prepararea mâncării nu necesită multă știință, lucrurile s-au schimbat în ultima vreme și fiecare fel de mâncare necesită o anumită tehnică. Apariția masterchefilor și modul lor de a pregăti o mâncare a schimbat cu totul filozofia bucătăriei.

În rândurile de mai jos, îți vom prezenta o metodă prin care să fierbi corect ouăle. Deși pare o activitate banală, trebuie să știi ce timpi să respecți pentru a obține oul dorit. Astfel, poți obține un ou cu gălbenușul moale, mediu sau tare. Tot aici îți vom spune de ce ouăle nu se țin pe ușa frigiderului.

În cât timp se fierbe un ou moale?

Toată lumea dorește, la un moment dat, să mănânce un ou cu gălbenușul moale. Tehnica constă în timpul petrecut la fierbere. Astfel, iei un ou îl pui într-o cratiţă şi îl acoperi cu apă. Pui vasul la foc mediu și aștepți până când începe apa să fiarbă. După ce aceasta se apropie de punctul de fierbere se reduce focul și se lasă oul să fiarbă 2 minute. În felul acesta, ai obținut un ou moale, cu un gălbenuș cremos.

În cât timp se fierbe un ou mediu?

Tehnica de preparare a unui ou mediu este la fel ca cea a unui ou moale. Diferența constă în timpul petrecut la fierbere. Așadar, după ce ai pus oul în vas și apa se apropie de punctul de fierbere, acesta mai trebuie ținut încă 4 minute și jumătate pentru a fi gătit mediu. La final, rezultatul va fi cel dorit.

În cât timp se fierbe un ou tare?

Oul poate fi fiert în trei feluri diferite: moale, mediu și tare. Modalitatea acestuia de preparare este la fel, însă timpul petrecut la fierbere îi va da o consistență diferită. Pentru a obține un ou tare, trebuie respectați pașii de mai sus, însă acesta va trebui să stea la fiert 8 minute. Majoritatea oamenilor preferă să mănânce un ou tare, fiindcă este mai ușor de manevrat.

De ce ouăle NU se țin pe ușa frigiderului??

Ouăle sunt bogate în vitamine și și proteine și sunt benefice pentru organismul uman. Păstrarea acestora trebuie făcută în condiții specifice pentru a nu se altera. Așadar, este indicat ca acestea să fie ținute neapărat în frigider. Temperatura cea mai bună pentru a împiedica alterarea acestora trebuie să fie mai mică de 20 de grade. În felul acesta, ouăle pot sta proaspete și 3 săptămâni. Specialiștii alimentație publică, recomandă ca ouăle să nu fie ținute pe ușa frigiderului, ci să fie depozitate în compartimentul cel mai rece.

„Temperatura cea mai bună pentru a împiedica alterarea ouălelor trebuie să fie mai mică de 20 de grade. Pentru a le menţine proaspete timp de trei săptămâni nu este indicat să le ținem pe uşa frigiderului, pentru că vor apărea fluctuaţii de temeperatură. De câte ori vom deschide uşa frigiderului aceste produse vor intra în contact cu aerul cald din casă. Ouăle trebuiesc ţinute departe şi de alimentele care au un gust puternic şi nu trebuiesc mutate dintr-o parte în alta“, a spus pentru adevarul.ro medicul Iulia Cazacu.

Câte categorii de ouă sunt pe piață?

Pe piață există patru categorii de ouă. Acestea pot fi diferențiate în funcție de codurile afișate pe ele, care arată cât de stresate au fost găinile, dacă au fost crescute în aer liber și dacă au fost hrănite cu pesticide.

Cele mai sănătoase sunt ouăle din categoria 0, considerate ecologice. Asta înseamnă că găinile, care le-au produs, au trăit în aer liber, nestresate și au mâncat ecologic. Urmează ouăle din categoria 1, unde găinile au trăit libere, însă au mâncat furaje normale, nu eco. Ouăle din categoria 2 vin de la găinile care au crescut la sol, însă în hale, iar cele din categoria 3 provin de la găini crescute în baterii.

Oua

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Se mărește TVA-ul la locuințe de la 1 august. Ce urmează? Se vor scumpi apartamentele!
Se mărește TVA-ul la locuințe de la 1 august. Ce urmează? Se vor scumpi apartamentele!
TVA-ul pentru locuințe ar putea crește de la 9% la 19% de la 1 august, în cadrul planului de austeritate anunțat de Guvernul Bolojan. Măsura va face ca prețul apartamentelor să crească cu mii... citește tot
Povestea singurului ţigan ajuns domnitor al Moldovei, care a luptat alături de Mihai Viteazu
Povestea singurului ţigan ajuns domnitor al Moldovei, care a luptat alături de Mihai Viteazu
Țiganii au o istorie îndelungată și au venit pe teritoriul Țărilor Române din nord-vestul Indiei si nord-estul Pakistanului. În secolul al XIV-lea, apare prima menționare despre existența... citește tot
Se scumpesc polițele RCA. Unde va avea loc o reducere a tarifelor?
Se scumpesc polițele RCA. Unde va avea loc o reducere a tarifelor?
Începând de pe data de 1 iulie 2025, polițele RCA vor fi mai scumpe, odată cu expirarea plafonării prețurilor introdusă cu doi ani în urmă. Cele mai mari creșteri se vor resimți în marile... citește tot