De ce unele dintre stațiunile litoralului românesc au nume de planete?

15.06.2021
De ce unele dintre stațiunile litoralului românesc au nume de planete?

Dacă întrebi un turist străin ce îi vine în minte când aude „România” acesta îți răspunde Dracula, Hagi și mai nou, Simona Halep. Cu toate acestea, cei care ne vizitează țara se bucură și de litoralul românesc pentru că, România oferă de toate, fiind o țară carpato-danubiano-pontică.

România are 275 de kilometri de coastă presărată cu numeroase stațiuni de vară. La fel ca mărgelele de pe un șir, stațiunile de la malul Mării Negre românești sunt conectate unele cu altele, deci sunt foarte ușor de vizitat.

Litoralul românesc se întinde de la Delta Dunării, o atracție unică în Europa, până la coasta bulgară a Mării Negre. Stațiunile de la malul mării din România satisfac nevoile fiecărui tip de călător datorită varietății lor, extravagante sau hippie, luxoase sau accesibile, mici sau mari.

De ce stațiunile litoralului românesc au nume de planete?

Mergând spre sudul litoralului, un șir de stațiuni au nume de planete. Comuniștii au fost cei care le-au denumit Neptun, Jupiter, Venus, Saturn și în Epoca de Aur erau bijuteriile de pe coasta românească. După căderea comunismului au urmat ani întregi de paragină, însă investitorii au văzut potențialul zonei și au început să facă unele schimbări, încet, dar sigur.

„Denumirile au fost alese pentru a fi mai ușor de reținut de către turiștii străini care veneau pe litoralul românesc în perioada comunistă. În plus, comuniștii erau fascinați de lumea spațială”, a explicat un profesor de istorie pentru shtiu.ro.

Neptun este recunoscută datorită vegetației din abundență, fiind în apropierea Pădurii Comorova și a fost preferata fostului dictator. În continuare, există vile de protocol unde se cazează demnitarii țării. Jupiter a apărut în jurul lacului artificial Tismana și are cea mai mică plajă de pe litoral. În Venus, turiștii vor remarca faptul că majoritatea unităților de cazare poartă nume de fete: Brânduşa, Claudia, Lidia, Raluca, Dana. Iar ultima dintre „planetele” litoralului românesc este Saturn care oferă peste 13.000 de locuri de cazare pentru cei care vin să facă plajă sau vor să beneficieze de proprietățile terapeutice oferite de izvoarele termale sulfuroase.

Aceste stațiuni sunt, cu excepția Neptunului, cartiere ale orașului Mangalia. Au fost denumite după planetele sistemului solar pentru a fi mai ușor de reținut, având în vedere faptul că sunt înșirate precum astrele cerești.

Care sunt planetele sistemului solar?

Sistemul nostru solar este format din Soare, împreună cu cele opt planete care gravitează în jurul său și sateliții lor naturali, dar și alte obiecte non-stelare. Așadar, planetele care sunt în sistemul nostru solar sunt: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun.

Cea mai mare planetă din sistemul solar este Jupiter. Cea de-a cincea planetă de la Soare este un gigant gazos cu o masă de două ori și jumătate decât masa totală a tuturor celorlalte planete din sistemul solar.

Care este ordinea stațiunilor de pe litoral?

Vom lua ca punct de reper orașul Constanța, al 5-lea oraș ca mărime din România. În nordul orașului se află Mamaia, la o distanță de 4 kilometri. Mai sus de Mamaia este stațiunea Năvodari, poziționată la o distanță de 17 km față de Constanța.

În sudul Constanței se află, în ordine următoarele stațiuni: Eforie Nord (15 km), Eforie Sud (20 km), Costinești (31 km), Olimp (40 km), Neptun (41 km), Aurora (41,3 km), Saturn (44 km), Mangalia (45 km), Limanu (52 km), 2 Mai (51 km) și Vama Veche (54 km).

Foto: Pexels.com

AZI ÎN ISTORIE
De-a lungul timpului, pe data de 2 iulie au avut loc evenimente istorice care au influențat modul cum omenirea a avansat. Fie că au fost evenimente cu efecte pozitive, fie că au fost cu efecte...
Cele mai noi articole
Cum funcționează creierul uman?
Cum funcționează creierul uman?
Creierul funcționează ca un adevărat computer. Acesta prelucrează informațiile pe care le primește de la simțuri și organism, iar după aceea trimite înapoi mesaje către corp. Creierul este... citește tot
Broasca țestoasă. De ce trăiesc atât de mult țestoasele?
Broasca țestoasă. De ce trăiesc atât de mult țestoasele?
Pe insula Sfânta Elena din Atlanticul de Sud trăiește o creatură pe care Guinness World Records a numit-o „cel mai bătrân animal terestru din lume”. Numele său este Jonathan,  broasca... citește tot
Condimentul care face minuni în lupta cu cancerul. Asiaticii îl folosesc intens
Condimentul care face minuni în lupta cu cancerul. Asiaticii îl folosesc intens
Cancerul este una dintre cele mai necruțătoare boli din lume. Din păcate, nici până în prezent nu a fost găsit un tratament care să eradicheze această afecțiune, însă viața oamenilor... citește tot
Shtiu.ro