De ce cuvântul „pompieri” este scris invers pe mașinile de intervenție?

26.11.2020
De ce cuvântul „pompieri” este scris invers pe mașinile de intervenție?

De ce cuvântul „pompieri” este scris invers? De multe ori observăm în societatea lucruri care, la prima vedere, sunt greu de explicat. Cu toate acestea, după o analiză logică, lucrurile încep să prindă contur și confuzia dispare. Așa cum probabil multă lume a observat, pe mașinile de intervenție substantivul „pompieri” este scris invers. În rândurile de mai jos, vom explica care a fost raționamentul ce a stat la baza acestei decizii.

Cuvântul „pompieri” este scris „în oglindă”

Multă lume se întreabă de ce termenul „pompieri” este scris invers pe mașini. Explicația este una simplă, pentru a putea fi citit ușor în oglindă de șoferi. Mașinile de pompieri, atunci când pleacă pe teren, sunt în mare grabă, fiindcă are loc un incendiu, de aceea conducătorii auto din trafic trebuie să se dea urgent la o parte. Astfel, s-a luat decizia ca sigla pompierilor să fie pusă invers, pentru a putea fi citită în oglinda retrovizoare a șoferilor.

Cu toate acestea, multe persoane consideră că este o decizie greșită, fiindcă oamenii oricum recunosc mașinile pompierilor și se dau la o parte.

Câte incendii au loc, în România, într-un an?

Potrivit datelor oficiale de la IGSU, în 2019, în România au avut loc 19 incendii de locuințe pe zi, la care pompierii au fost nevoiți să intervină. Conform statisticilor, aproape 1.000 de persoane și-au pierdut viața. Majoritatea incendiilor se produc în sezonul rece şi au un impact major asupra vieţii, sănătăţii şi bunurilor cetăţenilor. Astfel, pe timpul incendiilor produse anul trecut au fost răniţi 691 de adulţi şi 34 de copii, iar alţi 252 de adulţi şi 10 copii au decedat.

Care este orașul unde un incendiu este imposibil, fiindcă nu arde focul?

Cine nu și-ar dori să locuiască într-un oraș în care șansele ca un incendiu să izbucnească să fie aproape nule? Ei bine, acest oraș există și este chiar capitala unei cunoscute țări din America de Sud.

Nuestra Señora de La Paz, cunoscut mai ales ca La Paz, este capitala administrativă a Boliviei, capitala Departamentului La Paz și, în același timp, cel mai mare oraș din regiunea Altiplano.

Acesta este și cel mai sigur oraș din lume din punct de vedere al prevenirii incendiilor. Cum e posibil? În orașul cu o populație estimată la 877.363 locuitori cantitatea de oxigen din aer de abia poate susține un foc din cauza faptului că La Paz este situată la 3.600 de metri altitudine. De altfel, La Paz este capitala situată la cea mai înaltă altitudine de pe Glob.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
De ce continuă cineva să facă un lucru despre care știe că îi face rău? Este una dintre întrebările care fac dependența atât de greu de înțeles din exterior. Dacă o persoană vede... citește tot