E adevărat că în SUA dai bani dacă alegi să chemi ambulanța?

29.10.2019
E adevărat că în SUA dai bani dacă alegi să chemi ambulanța?

Cifrele arată că peste 921.000 de apeluri la 112 au fost clasificate drept abuzive în primele opt luni din anul 2019. Românii sună la 112 fie pentru a chema ambulanța, pompierii sau poliția, fie pentru a face o glumă proastă. Totuși, dacă ambulanța este chemată pentru un motiv minor, apelanții nu riscă și nu plătesc nimic. La polul opus, în Statele Unite ale Americii, cei care cheamă ambulanța sunt nevoiți să scoată bani din buzunar pentru acest serviciu.

În Statele Unite ale Americii fiecare cetățean este obligat să aibă o asigurare medicală. Cu toate acestea, chiar dacă au o asigurare, americanii trebuie să plătească, de cele mai multe ori, serviciile unei ambulanțe. Sau, cel puțin, parțial.

Asigurarea medicală acoperă între 60 și 90% din costurile unei ambulanțe. Și, înainte ca asiguratorul să deconteze, pacientul este nevoit să cheltuiască o anumită sumă de bani pentru servicii medicale. Asiguratorul nu acoperă niciodată combustibilul pe care-l consumă ambulanța până la pacient acasă. Cu atât mai mult cu cât distanțele între locuințe sunt destul de mari în Statele Unite ale Americii.

De ce taxiurile sunt galbene? De unde vine denumirea de „taxi”?

„Am căzut cu bicicleta, știam costurile cu ambulanța. Acolo totul este privat și în momentul în care ai sunat la ambulanță, te costa 1.800 de dolari. Ziua de spitalizare costa aproximativ 1.200 de dolari, fără tratament. M-am dus cu mașina mea la o clinică, m-au cusut și mi-au făcut un vaccin antitetanos – m-a costat 900 de dolari”, a povestit pentru Hotnews.ro fostul tenismen Marius Cîrstea ajuns în State cu o bursă de studii.

De exemplu, în state precum Florida sau California, serviciile unei ambulanțe costă în jur de 800 de dolari. De multe ori, americanii care au nevoie de serviciile unor medici apelează la pompieri care îi duc gratuit la spital. Totuși, pompierii nu pot trata cazurile grave întrucât nu au pregătirea medicală necesară.

 

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot