Comunismul este o ideologie care, în mod oficial, promovează un sistem social în care nu există stat, clase sociale și proprietate privată asupra mijloacelor de producție și care are scopul de a realiza o societate egalitară. Spre deosebire de alte ideologii, comuniștii sunt cei care neagă religia și manifestă o formă de impunere a ateismului. În România, comunismul a durat 42 de ani, din 1947 și până în 1989. Totuși, de ce comuniștii negau religia cu atât de multă înverșunare?
În perioada comunistă, creştinismul a fost catalogat ca fiind o relicvă a trecutului, menită dispariţiei definitive. Ideologia comunistă se concentra pe materialism dialectic și revoluția proletară, elemente care pareau să fie în contradicție cu credința religioasă.
Comuniștii și-au dorit să elimine orice formă de autoritate sau putere care să concureze cu controlul lor asupra societății. Religia și instituțiile religioase au fost percepute ca potențiale obstacole în calea propagandei și controlului deplin. Prin urmare, negarea lui Dumnezeu și a religiei a fost folosită ca instrument pentru a submina influența bisericii și a liderilor spirituali, consolidând astfel puterea comuniștilor.
„Religia este opiumul poporului” (Karl Marx)
Ca doctrină, comunismul a promovat știința și raționalismul ca piloni ai progresului uman. În această lumină, doctrina religioasă a creaționismului, care contrazicea teoriile științifice despre evoluție și originea umană, a fost respinsă. Pentru comuniști, credința în Dumnezeu a fost asociată cu ignoranța și obscurantismul, în timp ce ateismul a fost considerat ca fiind o expresie a gândirii progresiste.
Propaganda a jucat un rol crucial în consolidarea puterii comuniste. Prin negarea existenței lui Dumnezeu, comuniștii au căutat să înlocuiască credințele religioase cu ideologia lor politică. Controlul asupra minților oamenilor era esențial pentru a impune schimbările sociale și politice dorite de regim. Ateismul comunist a devenit astfel parte integrantă a efortului de a modela gândirea și percepțiile populației. Practicile religioase erau descurajate cu orice ocazie după ce la începuturile comunismului, în anii 1950, mulți clerici au fost întemnițați, scrie rri.ro. Cifrele sunt terifiante, peste 2.000 de preoți au fost întemnițați, mulți dintre ei murind în închisorile comuniste, scrie doxologia.ro.
Icoanele sau crucifixurile erau interzise prin lege. Totodată, se impunea venerarea noului simbol care era secera și ciocanul (simbolurile comuniste). În România condusă de Nicolae Ceaușescu se dărâmau biserici la ordinul dictatorului, iar cei înregimentați într-un fel sau altul în structurile de partid și de stat nu-și puteau boteza copiii, decât pe ascuns. Nici soldații nu aveau voie să intre în biserică. În ultimii ani ai comunismului ceaușist de la noi, la radio sau la telvizor, cuvinte precum Dumnezeu ori biserică erau pur și simplu interzise.
Regimul nu doar a distrus speranța oamenilor, ci și religia din sufletele lor. Numeroase lăcașuri de cult au căzut la ordinul lui Ceaușescu în perioada 1977-1987. În această perioadă, un total de 20 de biserici au fost dărâmate și 7 au fost mutate din locul inițial.
Cutremurul din 1977 a reprezentat pentru dictatorul Nicolae Ceaușescu oportunitatea pe care așteptat-o, începând numeroase planuri megalomane. Cele mai cunoscute construcții dărâmate de el au fost Mănăstirea Văcărești, Biserica Cotroceni sau Biserica Enei.
