Ce s-a întâmplat azi, 23 ianuarie?

23.01.2023
Ce s-a întâmplat azi, 23 ianuarie?

În data de 23 ianuarie au avut loc mai multe evenimente istorice. Multe dintre ele au fost uitate odată cu trecerea timpului, însă redactorii shtiu.ro le readuc în prim plan. În această zi, în calendarul creștin-ortodox, sunt sărbătoriți Sfântul Mc. Clement, episcopul Ancirei și Sfântul Mc. Agatanghel.

Evenimente istorice 23 ianuarie

1465 – În această zi Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei, a pornit asediul militar care va duce la cucerirea cetății Chilia.

1512 – Începând cu această dată a fost instaurată domnia, în Țara Românească, a lui Neagoe Basarab (1512-1521).

1556 – Din păcate, în această dată a avut loc, în China, în provincia Shaanxi, cel mai devastator cutremur din istoria omenirii. În urma seismului au murit peste 830.000 de oameni.

1821 – A avut loc un eveniment istoric pentru români, fiindcă Tudor Vladimirescu s-a adresat printr-o proclamație locuitorilor Țării Românești, chemându-i la luptă împotriva orânduirii. Astfel a fost declanșată revoluția condusă de Tudor Vladimirescu.

1878 – În această zi s-a încheiat Armistițiul din războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878. Cu această ocazie a avut loc sfârșitul Războiului de Independență.

1945 – În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata a 4-a română a reușit să elibereze orașul Roznava din Cehoslovacia.

1946 – Lumea se afla într-o continuă schimbare și, drept urmare, în această zi a avut loc prima reuniune a Consiliului Economic și Social al ONU.

1973 – Președintele Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, a anunțat public că a fost încheiat un acord care a dus la încetarea conflictelor militare din Vietnam.

1981 – A avut loc o reamenajare administrativă, iar Municipiul București a încorporat, alături de cele șase sectoare existente, și Sectorul Agricol Ilfov. Acest al șaptelea sector al Capitalei era alcătuit din 38 de comune și orașul Buftea, iar în data de 24 septembrie 1996 a fost transformat în județ, cu reședința în București.

1989 – A murit, la vârsta de 84 de ani, Salvador Dali. Acesta a fost un pictor spaniol excentric, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă.

1991 – La București a fost încheiat Acordul de cooperare dintre Guvernul țării noastre și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

2001 – A avut loc un moment istoric pentru toată lumea, deoarece Camera Lorzilor a Parlamentului Marii Britanii a adoptat o lege care a permis clonarea embrionilor umani în scopuri științifice.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce se schimbă în lumea cripto? De la active digitale la instrumente pentru economia modern
Ce se schimbă în lumea cripto? De la active digitale la instrumente pentru economia modern
Cripto nu mai stă doar pe forumuri, în grafice roșii și verzi, sau în glume cu monede care sar peste noapte. Intră în aplicații de plăți, contracte comerciale, jocuri, artă digitală și... citește tot
Putin provoacă Japonia! Care este povestea Insulelor Kurile? Cum au ajuns la ruși, deși erau teritorii japoneze?
Putin provoacă Japonia! Care este povestea Insulelor Kurile? Cum au ajuns la ruși, deși erau teritorii japoneze?
Rusia și Japonia, în fața unui conflict diplomatic istoric, după ce Vladimir Putin s-a deplasat pe Iturup, una dintre insulele arhipelagului Kurile, revendicate atât de Moscova, cât şi de... citește tot
IRI Travel lansează pachete speciale pentru Eurovision 2027 în Burgas – Bulgaria
IRI Travel lansează pachete speciale pentru Eurovision 2027 în Burgas – Bulgaria
IRI Travel, principalul touroperator specializat pe destinația Bulgaria din România, anunță pregătirea unor programe turistice speciale dedicate concursului Eurovision Song Contest 2027, care va... citește tot