Limba română are multe capcane, putând adesea să ne pună în dificultate sau în situația de a ezita în ceea ce privește utilizarea corectă a unor cuvinte ce fac parte din categoria excepțiilor sau a formelor neregulate. Verbul „a trebui” reprezintă una dintre aceste capcane.
Un prim fapt ce merită adus în discuție încă de la început este acela că, la forma de infinitiv (adică cea pe care o regăsim în dicționar), verbul a trebui se notează cu un singur i. De aceea, se vor nota tot cu un singur i și toate celelalte forme în alcătuirea cărora intră infinitivul acestui verb. Spre exemplu, viitorul standard (va trebui), condiționalul-optativ, prezent (ar trebui).
Confuzia cea mai mare o provoacă verbul atunci când trebuie să îl conjugăm, iar aceasta se datorează faptului că verbul a trebui face parte dintr-o clasă de verbe speciale, numită CLASA VERBELOR UNIPERSONALE. Redactorii shtiu.ro, însă, vă lămuresc cu această situație.
Foarte multe persoane întâmpină probleme atunci când trebuie să facă un acord pentru verbul „a trebui”, în anumite contexte, când are sensul de a avea ca necesitate, a fi necesar, a avea nevoie etc. Regula de folosire a acestui verb este simplă și este corectă în ambele cazuri.
Așadar, atunci când verbul este la modul indicativ, timpul prezent, forma acestuia este invariabilă, indiferent dacă partea de vorbire prin care se exprima subiectul este la singular sau plural. În schimb, dacă verbul „a trebui” este la timpul trecut atunci acordul se face la persoana a treia plural (ei trebuiau).
Pentru a înțelege mai simplu, situația este în felul următor:
Trebuie specificat faptul că acordul formal cu subiectul se face la diversele forme de trecut ale verbului „a trebui” şi la timpul viitor: Mi-a trebuit bluza aceasta/ Mi-au trebuit adidașii/ Le-a trebuit un ghiozdan sau Îmi trebuia caietul…/ Îmi trebuiau cărțile etc.
La prezent este doar trebuie:
eu trebuie să plec
tu trebuie să pleci
el/ ea trebuie să plece
noi trebuie să plecăm
voi trebuie să plecați
ei/ ele trebuie să plece.
La imperfect apare și trebuiau:
eu trebuia să plec
tu trebuia să pleci
el/ ea trebuia să plece
noi trebuia să plecăm
voi trebuia să plecați
ei/ ele trebuiau să plece.
La viitor:
eu va trebui să plec
tu va trebui să pleci
el/ ea va trebui să plece
noi va trebui să plecăm
voi va trebui să plecați
ei/ ele vor trebui să plece.
Trebuie menționat și că a trebui, va trebui, ar trebui se scriu întotdeauna cu un singur „i”.
Este foarte simplu! Așa cum ne sugerează și denumirea acestei clase, verbele unipersonale sunt acele verbe care au o formă unică, pentru persoana a III-a, singular (trebuie, ar trebui etc). Mai există alte câteva verbe de acest tip (de pildă, se cuvine, se cade etc).
Totodată, la bază, verbul a trebui este și un verb impersonal, ceea ce înseamnă că subiectul său nu va fi unul care să desemneze o persoană, ci se va exprima fie printr-o propoziție subordonată subiectivă, introdusă printr-o conjuncție (Trebuie neapărat/¹ să veniți aici/² – unde propoziția a doua îndeplinește funcția de subiect pentru verbul trebuie, din primul enunț), fie printr-un nominal (un substantiv, un pronume sau un numeral) care nu desemnează o persoană (Îmi trebuie cartea – unde substantivul cartea este în poziția de subiect).
Foto: Pexels.com
