Cântărețul și cobzarul român Barbu Lăutaru (pseudonimul lui Vasile Barbu) s-a bucurat de o faimă devenită legendară. Urmaș al unei vechi familii de lăutari, el a făcut parte dintre acei mari cântăreți populari români care au contribuit la formarea și îmbogățirea muzicii populare de tip lăutăresc, născută din îmbinarea elementelor de muzică populară românească cu elemente ale muzicii orientale, ale romanței ruse și elemente occidentale.
Barbu Lăutaru s-a născut la Iași în anul 1780. A moștenit o comoară prețioasă de cântece de la tatăl său, urmând ca mai târziu să își facă un taraf propriu, încântând ținuturile Iașiului și devenind astfel celebru, celebritate ce i-a asigurat starostia lăutarilor din Moldova în anul 1804 vreme de 40 ani.
Acesta a avut numeroase turnee prin țările românești, inclusiv prin Basarabia, el cântând în hanuri, grădini publice, la baluri, petreceri populare și particulare.
Barbu Lăutaru era considerat un lăutar fără egal, scrie deieri-deazi.blogspt.com. Vasile Alecsandri l-a imortalizat într-o piesă de teatru, Matei Millo i-a dus mai departe chipul şi cântecele interpretând rolul „Barbu Lăutaru” pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, Franz Liszt i-a recunoscut geniul.
Născut pe 22 octombrie 1811, în Doborján, regatul Ungariei, Imperiul Austriac, acum Austria, Franz Liszt a fost compozitor maghiar și unul dintre cei mai renumiți pianiști ai tuturor timpurilor. Printre numeroasele sale compoziții notabile se numără cele 12 poezii simfonice, două concerte de pian (completate), câteva lucrări corale sacre și o mare varietate de piese de pian solo. Conform britannica.com, Franz a început să compună la vârsta de opt ani. Când a avut doar nouă ani, a făcut prima sa apariție publică ca pianist de concert la Sopron și Pozsony (acum Bratislava, Slovacia).
În perioada 2 noiembrie 1846-24 ianuarie 1847, Franz Liszt în vârstă de 35 ani, a susţinut nu mai puţin de 19 concerte în săli de festivităţi şi palate din Timişoara, Lugoj, Arad, Sibiu, Cluj, Aiud, Bucureşti şi Iaşi.
În timpul acestui turneu, la Iași, Liszt a fost invitat la boierul Alecu Bals, acesta din urmă chemând taraful lui Barbu pentru a-i arăta pianistului muzica din Moldova. Despre această întâlnire a scris T. Burada în articolul “Cronica muzicală a oraşului Iaşi” publicat în revistele „Convorbiri Literare” (1 martie 1888) şi „România Liberă” (12-13 martie 1888).
„La o recepţie organizată la vistiernicul Alecu Balş, Franz Listz la întâlnit pe faimosul Barbu Lăutaru, al cărui taraf era format dintr-o vioară, un nai şi o cobză. Ascultându-l pe Barbu, acest neîntrecut virtuoz popular, Franz Listz a fost atât de impresionat de interpretarea lăutarului încât a exclamat „Ah, cât e de frumos!”, şi punând un pumn de galbeni în paharul lui Barbu, a ciocnit paharul pentru bucuria acelei întâlniri şi în semn de admiraţie, Listz a trecut apoi la pian să-i arate şi el ce poate face la acel instrument, cântând o muzică pe care boierii n-o înţelegeau.
Dar Barbu Lăutaru a înţeles-o, a înregistrat-o în cap şi apoi a reprodus-o la vioară, fără să uite nimic, nici trilurile, nici arpegiile, nici variaţiile cu notele repetitive, nici acele adorabile treceri din ton în semiton. Listz a venit la Barbu Lăutaru şi l-a sărutat, luându-şi rămas bun de la un mare artist popular. […]
Taraful său îl urma cu precisiune, observând nuanţele şi uitându-se drept la Barbu carele mergea cu cântecul înainte, străpungând inima lui Liszt. Când se sfârşi cântecul, Liszt se sculă deodată şi mergând drept la bătrânul Barbu, îl sărută călduros, apoi luând după vechiul obicei paharul cu şampanie, îl întinse, zicându’i:
– Bea Barbule Lăutar, stăpânul meu, bea, căci Dumnezeu te-a făcut artist şi tu eşti mai mare decât mine!”.
Barbu Lăutaru s-a stins la aproape 80 ani, după o viață plină de joc și cântec.
