Cum s-au cunoscut Carol al II-lea și Elena Lupescu, amanta sa?

22.03.2019
Cum s-au cunoscut Carol al II-lea și Elena Lupescu, amanta sa?

Relația dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, amanta sa, a fost una dintre cele mai mediatizate din istoria României. Iubirea dintre Carol al II-lea şi Elena Lupescu a schimbat definitiv istorie țării noastre. Totuși, cum s-au cunoscut Carol al II-lea și Elena Lupescu?

Cei doi amorezi s-au cunoscut prima dată în anul 1904, în timpul unei vizite făcute de copila Elena în vârstă de 9 ani şi tatăl ei la Regina Elisabeta. De cealaltă parte, Carol al II-lea era cu zece ani mai în vârstă.

Elena Lupescu și Carol al II-lea

”Pe vremea aceea eu aveam 9 ani, iar Prinţul Carol 19. Cum a intrat valetul cu bomboanele, Prinţul Carol i-a luat cutia din mână şi întinzându-mi-o mi-a zis: Ai un păr foarte frumos. Voiam de mult să te cunosc. Brusca intervenţie ca şi complimentul copilăresc erau caracteristice principelui. Complimentul său mi-a plăcut foarte mult, căci una dintre marile mele vanităţi a fost părul. Mi-a spus „mănâncă” atât de brusc şi cu atâta energie, încât fără să mai spun ceva am luat o bomboană. Nu am apucat însă să mănânc bomboana şi Prinţul Carol mi-a oferit o alta. De data aceasta am şovăit însă. Atunci Prinţul Carol apucă o bomboană cu degetele sale şi mi-o puse în gură”, a povestit Elena în cartea „Aventura de dragoste cu fostul principe moştenitor Carol- dezvăluiri senzaţionale” prima întâlnire cu bărbatul vieții sale.

Cum își obțineau infractorii libertatea în 1719 în Paris? Ce erau nevoiți să accepte?

La vârsta de 16 ani, Elena Lupescu a fost căsătorită cu un locotenent de vânători de munte, de care a divorțat după scurt timp. În anul 1924, aceasta a devenit amanta prințului Carol, care era căsătorit din 1921 cu Elena a Greciei şi Danemarcei. În 1925, cei doi au fugit împreună din România.

Revederea din anul 1924 a fost și ea rememorată de Elena Lupescu: „Poate că nici nu ne-am fi întâlnit, dacă nu s-ar fi întâmplat să luăm parte, atât eu, cât şi prinţul, la o recepţie în casa unui ataşat. Cum m-a văzut, prinţul s-a apropiat de mine spunându-mi: ‘Aş dori mult să reluăm vechea noastră prietenie’. L-am privit lung şi văzându-l cât era de deprimat şi cât părea de obosit, m-am înduioşat şi nu i-am putut rezista. Şi fără niciun gând, fără să-mi treacă prin minte că mi-l voi face prieten, i-am răspuns din tot sufletul: ‘Te aştept mâine în apartamentul meu’. Şi aşa a început să de dezvolte în sufltul meu de femeie sentimente noi pentru băiatul sfios care la prima noastră întâlnire căuta să mă hrănească cu bomboane”.

E adevărat că a existat o insulă populată de 600 de turci care a dispărut complet de pe Dunăre?

Presa vremii scria că „Lupeasca” l-a manipulat pe Carol al II-lea să numească sau să demită miniştri, să-şi aranjeze rudele pe care le-a instalat în funcţii înalte. Totuși, Elena Lupescu a rămas lângă Carol și când acesta a pierdut tronul. Cei doi s-au căsătorit civil în Brazilia şi religios în Franţa, pe când Elena Lupescu avea 50 de ani și Carol ajunsese la vârsta de 60.

Carol al II-lea, înnebunit după sex

Carol al II-lea suferea de priapism, o boală care se manifestă prin menținerea unei erecții permanente ce nu poate fi întotdeauna asociată cu stimularea sau dorința sexuală. Există o mulțime de povești despre Carol al II-lea și nopțile sale de amor, dar una dintre ele a rămas în memoria colectivă. Se spune că după o noapte furtunoasă, o prostituată ar fi rămas uimită de calitățile urmașului lui Ferdinand I.

Ce se află sub Castelul Peleș, într-un tub de sticlă care a fost pus la fundația castelului?

Ce a spus o prostituată după o noapte cu Carol al II-lea?

Constantin Argetoianu scria în „Pentru cei de mâine. Memorii” publicată în anul 1996: „Prinţului i s-a prezentat o femeie de moravuri uşoare şi după ce au petrecut noaptea împreuna aceasta ar fi exclamat: M-a omorât nene Alecule …de 14 ori şi niciodată mai puţin…de fiecare dată la fel”.

Carol al II-lea, tatăl regelui Mihai I

De ce a spus Sadoveanu pe patul de moarte: „Puuca nuuu, puuca nuu!”?

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Prețul vignietei se va dubla. Ce țări din Europa (mai) au vignetă? Cât plătesc?
Prețul vignietei se va dubla. Ce țări din Europa (mai) au vignetă? Cât plătesc?
În plină austeritate, Ministerul Finanțelor, a publicat joi, 3 iulie, în dezbatere publică un proiect de lege care prevede creșteri semnificative ale taxei de drum, în funcție de tipul... citește tot
Se mărește TVA-ul la locuințe de la 1 august. Ce urmează? Se vor scumpi apartamentele!
Se mărește TVA-ul la locuințe de la 1 august. Ce urmează? Se vor scumpi apartamentele!
TVA-ul pentru locuințe ar putea crește de la 9% la 19% de la 1 august, în cadrul planului de austeritate anunțat de Guvernul Bolojan. Măsura va face ca prețul apartamentelor să crească cu mii... citește tot
Povestea singurului ţigan ajuns domnitor al Moldovei, care a luptat alături de Mihai Viteazu
Povestea singurului ţigan ajuns domnitor al Moldovei, care a luptat alături de Mihai Viteazu
Țiganii au o istorie îndelungată și au venit pe teritoriul Țărilor Române din nord-vestul Indiei si nord-estul Pakistanului. În secolul al XIV-lea, apare prima menționare despre existența... citește tot