„Făceau figuri în trei”. Elena Lupescu și Carol al II-lea, primul cuplu regal care făcea manaige a trois?

18.08.2023
„Făceau figuri în trei”. Elena Lupescu și Carol al II-lea, primul cuplu regal care făcea manaige a trois?

Milioane de pagini s-au scris despre viața sexuală a lui Carol al II-lea. Viața intimă a fostului conducător al României a avut implicatii directe asupra vieții politice și culturale a țării. Unele dintre sutele de femei care au trecut prin patul lui Carol al II-lea erau persoane publice, pe când altele doar prostituate cu care Regele își făcea mendrele. Totuși, cea care i-a rămas tot timpul în suflet și în pat a fost Elena Lupescu. Se pare că aceasta a fost cea care i-a împlinit lui Carol al II-lea toate dorințele sexuale.

Cum s-au cunoscut Carol al II-lea și Elena Lupescu, amanta sa?

Cei doi amorezi s-au cunoscut prima dată în anul 1904, în timpul unei vizite făcute de copila Elena în vârstă de 9 ani şi tatăl ei la Regina Elisabeta. De cealaltă parte, Carol al II-lea era cu zece ani mai în vârstă. Apoi, s-au revăzut în anul 1924. Reîntâlnirea a fost rememorată de Elena Lupescu: „Poate că nici nu ne-am fi întâlnit, dacă nu s-ar fi întâmplat să luăm parte, atât eu, cât şi prinţul, la o recepţie în casa unui ataşat. Cum m-a văzut, prinţul s-a apropiat de mine spunându-mi: ‘Aş dori mult să reluăm vechea noastră prietenie’. L-am privit lung şi văzându-l cât era de deprimat şi cât părea de obosit, m-am înduioşat şi nu i-am putut rezista. Şi fără niciun gând, fără să-mi treacă prin minte că mi-l voi face prieten, i-am răspuns din tot sufletul: ‘Te aştept mâine în apartamentul meu’. Şi aşa a început să de dezvolte în sufltul meu de femeie sentimente noi pentru băiatul sfios care la prima noastră întâlnire căuta să mă hrănească cu bomboane”.

Din cauza acestei relații interzise, Carol al II-lea a fost forțat să abdice în 1925, părăsind țara și trăind alături de Elena Lupescu în diferite locații din Europa. Cuplul a fost respins de majoritatea aristocrației europene și s-a confruntat cu numeroase dificultăți, dar legătura dintre ei a rămas solidă, notează historia.ro.

Presa vremii scria că „Lupeasca” l-a manipulat pe Carol al II-lea să numească sau să demită miniştri, să-şi aranjeze rudele pe care le-a instalat în funcţii înalte. Totuși, Elena Lupescu a rămas lângă Carol și când acesta a pierdut tronul. Cei doi s-au căsătorit civil în Brazilia şi religios în Franţa, pe când Elena Lupescu avea 50 de ani și Carol ajunsese la vârsta de 60.

Carol al II-lea, înnebunit după sex

Carol al II-lea suferea de priapism, o boală care se manifestă prin menținerea unei erecții permanente ce nu poate fi întotdeauna asociată cu stimularea sau dorința sexuală. Există o mulțime de povești despre Carol al II-lea și nopțile sale de amor. S-a spus chiar că participa cu Elena Lupescu la urgii sexuale.

Când a fugit din România în 1940, Carol al II lea a luat-o cu el pe Elena Lupescu. Cei doi fost însoţiţi în exilul lor de fostul mareşal al Palatului, Ernest Urdăreanu (poreclit de contemporani Murdăreanu pentru rolul său în marea corupţie). Generalul Gavrilă Marinescu, un intim al camarilei regale, îi spunea lui Constantin Argetoianu că regele, Elena Lupescu şi Ernest Urdăreanu „făceau figuri în trei” şi că nu doar regele era infidel şi se culca cu diverse prostituate, dar şi Elena Lupescu îşi înşela regalul amant ori de câte ori avea ocazia, notează publicația historice.ro.

Cine a fost Ernest Urdăreanu?

Ernest Urdăreanu a deținut o mulțime de funcții în România condusă de Carol al II-lea. Acesta a fost adjutant regal și prefect al Palatului (1935), vicemareșal (1936) și din 1937 Mareșal al Palatului Regal, mare șambelan al Curții Regale (din 25 octombrie 1937) și ministru al Casei Regale de la 27 martie 1938 până la 4 septembrie 1940.

I-a rămas credincios suveranului român și după ce acesta a abdicat – pentru a doua oară – la 6 septembrie 1940 și a trebuit să plece din țară. S-a căsătorit, în anul 1944, în Ciudad de Mexico, cu o tânără de 18 ani, Monique Cook (1927–2002). După moartea regelui Carol al II-lea, Urdăreanu a rămas în serviciul Elenei Lupescu până la moartea acesteia, survenită în anul 1977. Ernest Urdăreanu s-a stins în 1985 în Portugalia.

Ce este manaige a trois?

Termenul „ménage à trois” provine din limba franceză și se traduce literalmente prin „menaj în trei”. În contextul cultural modern, acesta se referă de obicei la o relație sau aranjament în care trei persoane sunt implicate într-o relație intimă sau sexuală simultan. Deși poate avea conotații de relație poliamoroasă sau de triunghi amoros, termenul este adesea folosit pentru a descrie o singură întâlnire sexuală între trei persoane, nu neapărat o relație continuă.

Carol al II-lea, ghidat de trăirile trupești

Din păcate, viața amoroasă a lui Carol al II-lea și relațiile sale, în special cea cu Elena Lupescu, au influențat deciziile sale politice, imaginea monarhiei și percepția publică asupra coroanei.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este ciocolata Dubai?
Ce este ciocolata Dubai?
Unul dintre produsele care „a invadat” Internetul este faimoasa ciocolată Dubai. Un desert diferit, o ciocolată „altfel” care se adresează unui segment anume din populație. Ce este... citește tot
Curiozități despre Germania. Litera pe care o au doar „nemții”
Curiozități despre Germania. Litera pe care o au doar „nemții”
Curiozități despre Germania. Germania este una dintre cele mai importante țări din lume. De-a lungul istoriei, situat în Europa Centrală este astăzi unul dintre motoarele economice ale... citește tot
Testamentul lui Da Vinci: a vrut ca 60 de cerșetori să-i urmeze sicriul. Pe banii cui a trăit în ultimii ani?
Testamentul lui Da Vinci: a vrut ca 60 de cerșetori să-i urmeze sicriul. Pe banii cui a trăit în ultimii ani?
Leonardo Da Vinci a fost, probabil, una dintre cele mai importante personalități ale umanității. Operele sale îi arată genialitatea, care nu a putut fi descifrată de nimeni în totalitate,... citește tot