Cum l-a pus Elena Lupescu la treabă pe Carol al II-lea? „Mă ajuta cu ştergerea tacâmurilor şi a farfuriilor, cu măturatul odăilor…”

12.08.2020
Cum l-a pus Elena Lupescu la treabă pe Carol al II-lea? „Mă ajuta cu ştergerea tacâmurilor şi a farfuriilor, cu măturatul odăilor…”

Relația dintre Regele Carol al II-lea și Elena Lupescu, amanta sa, a fost una dintre cele mai mediatizate din istoria României. Iubirea ce i-a unuit pe Carol al II-lea şi Elena Lupescu a schimbat definitiv istorie țării noastre. Pe cei doi i-a legat atât de mult iubirea, încât Regele și-a lăsat tronul de dragul amantei. Și a dus o viață simplă alături de Lupeasca.

În anul 1925, la un an după ce începe o relație cu Elena Lupescu, Carol al II-lea renunță la prerogativele regale pentru o relaţie amoroasă interzisă de Constituţia românească. În ciuda faptului că era căsătorit și avea un copil de 4 ani, Carol al II-lea a renunţat la Coroana României pentru a fi alături de amanta sa, Elena Lupescu.

Cei doi sunt nevoiți să plece în exil în iarna anului 1926. Aceștia colindă Europa în căutarea liniștii, încearcă în Veneția, Paris, Nisa, Monte Carlo sau Cannes dar le e foarte greu să se ascundă întrucât erau în vizorul ziariștilor de peste tot. Cei doi au dus o viață normală, ba chiar banală pe alocuri, lucru povestit de Elena Lupescu în memoriile sale.

La un moment dat, cei doi s-au stabilit în Paris. „Am venit la Paris şi am găsit această casă. A fost nevoie de mult curaj spre a ne afişa în faţa lumii, ca o pereche de îndrăgostiţi – un soi de sinceritate eroică, căci ne dădeam seama că vom fi priviţi ca nişte oameni care păcătuiesc împotriva precedentelor sociale”, nota Elena Lupescu.

Aceasta continua: „Când am închiriat vila, nu ne-am putut găsi servitori. Timp de şase săptămâni nici nu am avut vre’un slujitor şi Prinţul, împreună cu mine, făceam toate treburile casei. Eu nu sunt o gospodină rea – mama mea s’a îngrijit de aceasta – şi cu plăcere am văzut de curăţenie, am şters praful, am pregătit mâncarea și am spălat vasele. Prinţul mă ajuta cu voie bună, făcându-şi toată partea lui de lucru, în facerea paturilor, măturatul odăilor, ştergerea tacâmurilor şi a farfuriilor şi deschizând uşa dacă suna cineva”.

Elena Lupescu mai scria: „Dacă, cu umerii săi largi, lovea vre’un vas, sau cu degetele neobişnuite, strica vre’o farfurie, râdeam amândoi şi eram mândră de dânsul, cum ar fi fost oricare femeie când îşi vede bărbatul că-i sare într’ajutor. Comandam tot ce ne trebuia la telefon, dar uneori mergeam singură să târguiesc carnea, fructele şi legumele, după cum ar fi făcut oricare soţie de funcţionar. Îmi plăcea aceasta. Şi dacă n’aş fi urmărită cu atâta insistenţă aş face-o şi acuma. Ce lucru minunat este să iubeşti şi să descoperi aceasta în viaţa intimă! Nu am gusturi extravagante; Carol nici el. Îi place autoturismul şi sborul, dar în afară de aceste două sporturi costisitoare, socot că dânsul ar putea trăi fericit, cu 12 mii de dolari pe an, în America”

Elena Lupescu și Carol al II-lea s-au căsătorit civil în Brazilia şi religios în Franţa, pe când Elena Lupescu avea 50 de ani și Carol ajunsese la vârsta de 60.

Carol al II-lea, înnebunit după sex

Regele Carol al II-lea suferea de priapism, o boală care se manifestă prin menținerea unei erecții permanente ce nu poate fi întotdeauna asociată cu stimularea sau dorința sexuală. Există o mulțime de povești despre Carol al II-lea și nopțile sale de amor, dar una dintre ele a rămas în memoria colectivă. Se spune că după o noapte furtunoasă, o prostituată ar fi rămas uimită de calitățile urmașului lui Ferdinand I.

Ce a spus o prostituată după o noapte cu Carol al II-lea?

Constantin Argetoianu scria în „Pentru cei de mâine. Memorii” publicată în anul 1996: „Prinţului i s-a prezentat o femeie de moravuri uşoare şi după ce au petrecut noaptea împreuna aceasta ar fi exclamat: M-a omorât nene Alecule …de 14 ori şi niciodată mai puţin…de fiecare dată la fel”.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a României a fost Războiul de Independență din 1877-1878. De fapt, armata română a participat la Războiul Ruso-Turc din anii... citește tot
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Despre Japonia poți să spui ce vrei, dar nu că este locul unde întârzie trenurile. Pe Internet circulă tot felul de știri legate despre trenurile din Japonia: ba că toate trenurile din țară... citește tot
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
Cine a fost măcar o dată în Israel sau a avut de-a face cu evrei tradiționaliști a putut observa că bărbații poartă pe cap o bucată de material. Aceasta se numește kippah și este un... citește tot