Europa. Supranumit și „Bătrânul continent”, Europa este al treilea continent după Asia și Africa ca număr de locuitori. Totuși, de unde vine denumirea de Europa și ce înseamnă acest substantiv propriu?
Denumirea de Europa a fost folosită pentru prima dată în Legendele Olimpului. Se pare că Zeus, conducătorul zeilor, s-a îndrăgostit de inocenta nimfă pe nume Europa (sora lui Cadmus şi fiica regelui Agenor al Feniciei făcută cu Telephasa) ce culegea flori împreună cu însoţitoarele sale pe litoralul pontic.
Zeul s-a transformat într-un taur alb cu coarne ca semiluna și a luat-o pe frumoasa Europa pe care a purtat-o în valurile Mării Negre spre ţărmurile insulei Creta, unde ea a devenit regină. Pământul pe care a fost adusă de znimfa de la Marea Neagră a primit ulterior numele său, Europa. Dar, acestea sunt povești.
Din punct de vedere etimologic, numele vine din limba greacă, de la cuvintele „Eur”, care însemna „întins”, şi „op”, care înseamnă „ochi”.
Pentru Homer, autorul operei „Iliada și Odiseea”, Europa (greacă Εὐρώπη, Eurṓpē) era numele reginei Cretei din mitologie, si nu, o denumire geografică așa cum se întâmplă astăzi. Câteva sute de ani mai tarziu, Europa făcea referire la zona central-nordică a Greciei, iar începând cu anul 500 î. de Hr. termenul a fost extins pentru a face referire și la teritoriile din nordul Greciei.
O altă explicaţie a denumirii continentului Europa este aceea că ar proveni de la cuvântul fenician „ereb” care înseamnă „apus de soare”. Aşa spuneau fenicienii ţinuturilor de la vest de Marea Egee, de unde porneau corăbiile lor spre Marea Mediterană, faţă de Asia, care se situa la răsăritul Soarelui.
