Când pășești în fața Marii Piramide sau privești obeliscurile gigantice din Luxor, te lovește o întrebare inevitabilă: cum a reușit o civilizație de acum 4.500 de ani să modeleze granitul, una dintre cele mai dure roci de pe Pământ, cu o precizie care pare realizată astăzi cu tehnologie laser?
Deși pasionații de teorii ale conspirației invocă adesea intervenții extraterestre sau tehnologii pierdute, arheologia experimentală a demonstrat că egiptenii foloseau metode pe cât de simple, pe atât de ingenioase.
Granitul are o duritate de 6-7 pe scara Mohs. În acea perioadă, egiptenii foloseau cuprul, un metal mult mai moale (duritate 3). Teoretic, o daltă de cupru s-ar fi îndoit imediat la contactul cu granitul. Secretul nu era metalul, ci abrazivul.
Egiptenii nu tăiau propriu-zis cu pânza ferăstrăului, ci foloseau ferăstraie lungi din cupru, fără dinți, pe post de ghidaj. Sub pânza ferăstrăului turnau constant nisip de cuarț. Particulele de cuarț, care sunt la fel de dure ca granitul, făceau toată treaba: prin frecare, ele „măcinau” roca, creând tăieturi perfect drepte.
În templele egiptene găsim găuri circulare în granit, atât de regulate încât par făcute cu o mașină de găurit modernă. Egiptenii foloseau burghie tubulare din cupru. Principiul era același: un tub de cupru care se învârtea (posibil cu ajutorul unui arc), în timp ce nisipul abraziv de dedesubt rodea piatra. Rezultatul era un cilindru de piatră scos intact și o gaură cu pereți perfect netezi.
Metoda „penei de lemn”: Cum despicau blocurile gigantice
Pentru a extrage blocuri de zeci de tone din carierele de la Aswan, egiptenii foloseau o metodă bazată pe forța naturii:
După tăiere, suprafețele erau rectificate folosind doloritul – o rocă vulcanică și mai dură decât granitul. Muncitorii foloseau bile de dolorit (care cântăreau între 4 și 7 kg) pentru a lovi suprafața granitului până când aceasta devenea plană.
Ultimul pas era șlefuirea cu praf fin de cuarț sau corindon, proces care oferea granitului acel aspect de oglindă pe care îl vedem și astăzi pe sarcofagele din Serapeum-ul de la Saqqara.
„Precizia laser” a egiptenilor nu venea dintr-o tehnologie SF, ci dintr-o înțelegere profundă a materialelor și o răbdare infinită. Ceea ce nouă ni se pare imposibil fără electricitate, pentru ei era o chestiune de mii de ore de muncă manuală și observație geometrică precisă.
Egiptenii nu au avut nevoie de lasere pentru a învinge piatra; au avut nevoie doar de nisip, apă și timp.
