Cum a fost plătită complet datoria externă a României? Avea țara noastră nevoie de acest lucru?

28.03.2022
Cum a fost plătită complet datoria externă a României? Avea țara noastră nevoie de acest lucru?

Comunismul a fost și va fi pentru totdeauna o pată neagră pe istoria României. Nicolae Ceaușescu s-a aflat la conducerea țării din 29 aprilie 1974 și până în 22 decembrie 1989. Ceaușescu a fost și Secretar General al PCR din anul 1965 și până în 1989. 

După mai bine de 30 de ani de la Revoluție, încă există persoane care consideră că liderul comunist a vrut binele poporului și al țării sale. Multe persoane au lăudat faptul că, în 1989, România își plătise toată datoria externă a statului. Cât de benefic a fost acest lucru? Ce spun economicii despre o țară care nu are deloc datorii?

Unde au ajuns banii României?

Nicolae Ceaușescu a fost un dictator în adevăratul sens al cuvântului. În timp ce el a trăit într-un lux de nedescris, populația supraviețuia de pe o zi pe alta în frig, iar mâncarea era dată cu porția. Cei care au prins acele vremuri știu cum rafturile magazinelor alimentare erau goale și lumea stătea la coadă pentru mâncare.

Datoria externă a României, plătită, integral, până la finele anului 1989 a fost în valoare de 21 de miliarde de dolari. Acest „mare succes” al liderului comunist a fost realizat, din păcate, prin înfometarea populației.

Trebuie precizat că datoria țării a crescut atât de mult, tocmai din lipsa de necunoaștere a regulilor economice și a faptului că în fruntea instituțiilor statului se aflau oameni slab pregătiți. România nu avea o economie de piață liberă, iar totul se desfășura conform deciziilor de la centru a unor persoane care nu aveau nicio înclinație în domeniul economic.

În plus, Nicolae Ceaușescu a fost interesat mai mult să își mențină puterea decât să facă din România o țară prosperă. De exemplu, Ungaria a reușit să negocieze cu creditorii și să își prelungească plata unor datorii. Ba mai mult, unele dintre acestea au fost chiar șterse. În schimb, liderul comunist a ales să plătească integral datoria externă a țării către instituțiile internaționale capitaliste, tocmai acea lume pe care o blama cu toate ocaziile.

Ceaușescu a vândut mult, rapid, la prețuri mici. A primit suficienți bani pentru a plăti datoria, dar nu destui pentru a hrăni și populația.

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Ceaușescu?

Procesul soților Ceaușescu a început pe data de 25 decembrie ora 13:20 și s-a terminat în jurul orei 14:40. Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la ora 14:45 și deși verdictul admitea recurs, a fost executată cinci minute mai târziu (14:50), în curtea garnizoanei din Târgoviște, lângă clădirea corpului de gardă. Unul din avocați motivase că, din moment ce inculpații nu recunosc tribunalul, nu mai există cale de atac a sentinței, așa că decizia trebuia să devină definitivă. În drum spre locul execuției Nicolae Ceaușescu a exclamat „Puteam fi împușcați fără mascarada asta!”.

Înainte ca gloanțele să le străpungă trupurile soților Ceaușescu, dictatorul a strigat: „Trăiască Republica Socialistă România Liberă și Independentă! Moarte trădătorilor! Istoria mă va răzbuna!”. Conform altor surse, se pare că ulterior, „Cel mai iubit fiu al poporului” a început sa cante fragmente din Internaționala (cel mai cunoscut cântec socialist). „L-am împușcat în timp ce cânta”, avea să mărturisească ulterior Dorin Marian Carlan, unul dintre membrii plutonului de execuție.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Care este cea mai mică viteză de creștere de pe Terra? Cristalele gigantice cresc 0.00044 mm pe an
Care este cea mai mică viteză de creștere de pe Terra? Cristalele gigantice cresc 0.00044 mm pe an
Cea mai mică viteză de pe planetă este cea de creștere a cristalelor gigantice din peștera Naica, din Mexic. Sunt printre cele mai mari cristale de pe planetă. Ajung la 12 m lungime și la 55... citește tot
Dacă se dovedește că a încălcat legea în dosarul Epstein, ar putea fi Donald Trump, președintele SUA, arestat?
Dacă se dovedește că a încălcat legea în dosarul Epstein, ar putea fi Donald Trump, președintele SUA, arestat?
Președintele american a sugerat marți americanilor să nu se blocheze în dezbaterea noilor dezvăluiri din dosarele Epstein și să „treacă mai departe”, după ce Departamentul Justiției a... citește tot
Cum se face trendul cu caricaturi cu ajutorul Chat GPT?
Cum se face trendul cu caricaturi cu ajutorul Chat GPT?
În ultimii ani, caricaturile generate cu ajutorul inteligenței artificiale au devenit un adevărat trend pe rețelele sociale. De la portrete amuzante până la ilustrații în stil Pixar, anime... citește tot