François Charles Joseph Bonaparte – cunoscut mai târziu drept Franz, Ducele de Reichstadt – a fost singurul fiu legitim al lui Napoleon, împăratul Franței. Destinat din naștere unei vieți imperiale, el trebuia să devină continuatorul dinastiei create de celebrul său tată. Totuși, destinul i-a fost frânt tragic la doar 21 de ani, departe de Franța pe care nu avea să o conducă niciodată.
François s-a născut în 1811 la Paris, în timpul apogeului puterii imperiale. Tatăl său, Napoleon Bonaparte, l-a proclamat imediat „Regele Romei”, un titlu simbolic ce îl desemna drept moștenitor al Imperiului Francez. Mama sa, Marie Louise, provenea din familia imperială austriacă, o alianță menită să consolideze prestigiul noii dinastii Bonaparte.
Însă doar trei ani mai târziu, în 1814, imperiul se prăbușea, iar Napoleon era trimis în exil. Copilul, abia trecut de vârsta de un an, a fost separat de tatăl său și dus în Viena, unde a crescut sub stricta supraveghere a casei de Habsburg.
Înlocuind titlul de „Rege al Romei”, curtea austriacă i-a acordat lui François rangul de Duce de Reichstadt, transformându-l într-un prinț austriac. A trăit la Palatul Schönbrunn, unde a primit o educație militară riguroasă și a fost ținut la distanță de orice influență franceză.
Totuși, profesorii și tutorii săi observau un tânăr ambițios, inteligent și profund fascinat de figura tatălui său – un tată pe care îl cunoscuse doar prin povești și portrete.
François visa să revină cândva în Franța, dar Casa de Habsburg nu avea nicio intenție să îi permită acest lucru, de teamă că ar putea deveni un simbol politic pentru bonapartiști.
În adolescență, sănătatea lui François a început să se deterioreze. Slăbit, palid și des afectat de tuse, el suferea de tuberculoză, o boală răspândită în epocă și adesea fatală.
Izolat între zidurile palatului, presat de restricții politice și lipsit de libertate, tânărul duce s-a stins pe 22 iulie 1832. Avea numai 21 de ani.
Moartea sa a provocat o undă de șoc în Europa: moștenitorul unui imperiu dispărut, crescut ca prizonier politic, murea fără să fi avut șansa de a-și trăi destinul.
Pentru susținătorii bonapartismului, François a devenit un simbol tragic – împăratul care ar fi putut fi, dar nu a fost niciodată. Tatăl său, care murise cu 11 ani înainte, nu a aflat niciodată cât de scurtă avea să fie viața singurului său fiu legitim.
În 1940, în plin context geopolitic, rămășițele sale au fost transferate din Viena la Paris, în Domul Invalizilor, aproape de mormântul lui Napoleon. Astfel, după mai bine de un secol, tatăl și fiul s-au „reunit” simbolic.
François a trăit între două imperii, fără libertate și fără posibilitatea de a-și controla propriul destin. A fost crescut ca un prinț austriac, dar privit în continuare ca fiul periculos al lui Napoleon. Lipsa unor realizări proprii, moartea prematură și manipularea politică a imaginii lui au făcut ca povestea sa să fie adesea trecută cu vederea.
Totuși, destinul său rămâne una dintre cele mai emoționante tragedii istorice ale secolului al XIX-lea: un împărat fără tron, un fiu fără tată și un tânăr fără șanse.
