Veste proastă pentru bucureștenii care circulă zilnic cu metroul: începând cu data de 1 mai 2026, tarifele Metrorex vor suferi o majorare semnificativă, de aproximativ 40%. Totuși, există o fereastră de oportunitate până la sfârșitul lunii aprilie pentru cei care vor să „fenteze” scumpirile și să își păstreze bugetul intact.
Călătoria cu metroul se scumpește de la 5 la 7 lei de la 1 mai. Creșterea medie a tarifelor, atât pentru călătorii, cât și pentru abonamente, este de aproximativ 40%.
O călătorie va costa 7 lei în loc de 5, două călătorii vor costa 10 lei în loc de 14 lei, iar 10 călătorii se scumpesc de la 40 de lei la 55 de lei. Mai mult, un abonament lunar va costa 140 de lei în loc de 100 de lei, iar abonamentul anual se scumpește de la 900 de lei la 1.300 de lei.
Cea mai inteligentă metodă de a economisi este achiziționarea unui abonament anual la metrou. Iată calculul matematic simplu care îți salvează banii:
Practic, plătind abonamentul înainte de expirarea termenului de 30 aprilie, „îngheți” prețul vechi pentru următoarele 12 luni și eviți plata suplimentară de 400 de lei pe care ar trebui să o scoți din buzunar începând cu luna mai.
Ultima dată, biletele de metrou s-au scumpit în ianuarie 2025. Atunci, costul pentru o călătorie a crescut de la 3 lei la 5 lei, iar o cartelă cu 10 călătorii a crescut de la 25 la 40 lei. De asemenea, abonamentul pe 6 luni s-a majorat de la 400 la 500 de lei, iar cel anual de la 700 la 900 de lei.