Ce s-a întâmplat azi, 3 iunie?

03.06.2022
Ce s-a întâmplat azi, 3 iunie?

Pe data de 3 mai, în calendarul creștin-ortodox, sunt sărbătoriți Sf. Mucenici Luchilian, Ipatie, Pavel, Dionisie și Claudie; Sf. Mc. Paula. Trebuie precizat că această dată reprezintă cea de-a 154-a zi a calendarului gregorian și ziua a 155-a în anii bisecți.

Evenimente istorice 3 iunie

1267 – La această dată a avut loc prima mențiune documentară a localității Mediaș.

1326Rusia și Norvegia au căzut de acord asupra graniței de la Novgorod, în zona denumită Finmark (partea de nord a Norvegiei).

1428 – A avut loc lupta de la Golubăț, la care a participat Dan al II-lea, domnul Valahiei, alături de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, împotriva turcilor.

1808 – S-a născut Jefferson Davis. Acesta a fost primul președinte al Statelor Confederate ale Americii, între 1861 și 1865, de-a lungul Războiului civil american. Jefferson a murit pe data de 6 decembrie 1889, la vârsta de 81 de ani.

1922 – A murit Duiliu Zamfirescu. În decursul vieții, acesta a fost scriitor, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.

1950 – O expediție franceză a reușit să cucerească cel de al 10-lea vârf al lumii, Annapurna.

1991 – A avut loc o adevărată tragedie, în Japonia, când a erupt vulcanul Mount Unzen, omorând 43 de oameni, toți cercetători sau jurnaliști.

2002 – A avut loc, la Cluj, prima ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, primul festival din țara noastră destinat exclusiv lung-metrajelor.

2006 – Muntenegru a redevenit stat independent, proclamându-și în mod oficial separarea de uniunea statală Serbia și Muntenegru.

2009 – În Moldova a fost organizate pentru a doua oară alegeri prezidențiale soldate și de această dată cu eșec.

2016 – A murit Muhammad Ali, la vârsta de 74 de ani. La naștere acesta a avut numele de Cassius Marcellus Clay Jr. și a fost unul dintre cei mai buni boxeri la categoria grea din istorie. Medaliat cu aur olimpic și primul luptător care a câștigat de trei ori titlul la categoria grea, Ali a câștigat de 56 de ori în cariera sa profesionistă de 21 de ani. Sinceritatea lui Ali în probleme de rasă, religie și politică l-a făcut o figură controversată în timpul carierei sale.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot