Ce s-a întâmplat azi, 29 martie?

29.03.2022
Ce s-a întâmplat azi, 29 martie?

Pe data de 29 martie sunt sărbătoriți Cuviosul Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor, Sfântul Mc. Chiril diaconul, Sfinții Mc. Iona și Varahisie. Trebuie precizat că această dată reprezintă cea de-a 88-a zi a calendarului gregorian și a 89 zi în anii bisecți.

Evenimente istorice 29 martie

1430 – Orașul Salonic, care astăzi aparține Greciei, a devenit la acea vreme parte din Imperiul Otoman.

1599 – Noul principe al Transilvaniei a devenit cardinalul Andrei Bathory.

1632 – Francezii au obținut de la englezi Quebecul, în urma tratatului de la Saint-Germain.

1792 – A murit regele Suediei Gustav al III-lea, după ce cu 13 zile în urmă fusese împușcat în spate la un bal mascat.

1830 – Are loc tratatul de pace ruso-turc de la Adrianopol, unde au fost stabilite granițele dunărene dintre Principatele Române și Imperiul Otoman.

1848Cascada Niagara a fost oprită timp de 40 de ore din cauza unui blocaj de gheață în amonte. Pe data de 29 martie 1848, localnicii au putut observa cum Cascada Niagara secase. Printre stânci mai curgea un firicel de apă care putea fi trecut ușor la pas. Mulți oameni au crezut că este sfârșitul lumii, însă câțiva au descoperit că în zona de confluență a râului Niagara cu lacul Erie s-a format un pod de gheață masiv, care împiedică apa să curgă. Ulterior, într-o noapte gheața s-a spart brusc, iar apa și-a continuat traseul normal.

1871 – Regina Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei a inaugurat construcția Royal Albert Hall în cartierul londonez Kensington.

1878 – S-a născut Elena Farago. Aceasta s-a făcut remarcată prin poeziile scrise pentru copii, precum „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”. Farago a murit pe 4 ianuarie 1954, la vârsta de 75 de ani.

1945 – Lucrețiu Pătrășcanu, ministrul de Justiție de la acea vreme, a dat o lege pentru „purificarea administrației publice”. Actul a fost promulgat imediat de rege.

1964 – România și Argentina au o relație tot mai bună și ridică legăturile la nivel de ambasadă.

1974 – Prima navetă spațială fără echipaj uman, Mariner 10, care a ajuns pe planeta Mercur a trimis peste 2000 de fotografii pe Pământ.

1998 – La Lisabona, în Portugalia, a fost deschis traficului podul Vasco da Gama. Realizarea construcției a început în anul 1995 și a durat doar 18 luni. Un lucru ciudat îl reprezinta faptul că dacă vii dinspre Nord trebuie să plătești o taxă, pentru a merge pe pod, însă în sens invers nu. Podul Vasco da Gama are o lungime de 17.200 m și a fost numit așa în cinstea exploratorului Vasco da Gama (a descoperit calea maritimă dintre Europa și India).

2004 – România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia au fost admise în NATO.

2004 – În Irlanda a fost interzis fumatul în locuri publice, devenind astfel prima țară din lume care ia o astfel de decizie.

2017 – Premierul britanic Theresa May a activat oficial articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, fiind declanșată în felul acesta procedura formală de separare a Marii Britanii de Uniunea Europeană.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Pe 9 mai 2025, istoria Bisericii Catolice a fost marcată de un eveniment fără precedent: alegerea cardinalului Robert Francis Prevost ca primul papă american din istorie. Originar din Statele... citește tot