Ce s-a întâmplat azi, 20 februarie?

20.02.2023
Ce s-a întâmplat azi, 20 februarie?

Calendarul creștin-ortodox prevede ca, în data de 20 februarie, să fie sărbătoriți Sf. Ier. Leon, episcopul Cataniei, și Sf. Agaton, episcopul Romei. De asemenea, începând cu anul 2009, la inițiativa ONU este celebrată și Ziua Mondială a Dreptății Sociale.

Evenimente istorice 20 februarie

1849 – A fost o zi istorică pentru români, fiindcă împăratul Austriei, Franz Joseph I, a promulgat o nouă Constituție, unde se recunoștea Transilvaniei o autonomie limitată.

1856 – Autoritățile române au emis un act, numit „Legiuirea pentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Țării Româneti”, document considerat a fi actul de dezrobire al rromilor.

1882 – A decedat Ion Roată, cunoscut și sub numele de Moș Ion Roată. Acesta a fost a fost un țăran român, deputat în Divanul Ad-hoc al Moldovei din anul 1857 și un susținător înflăcărat al Unirii Principatelor, Moldova și Valahia și al reformei agrare din Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, potrivit Wikipedia.org.

1922 – Monarhia în România a avut motive de bucurie, fiindcă a avut loc, la București, logodna Principesei Maria a României cu Principele Alexandru, unicul fiu al regelui Serbiei, Petru I Karagheorghevici. Cei doi s-au căsătorit în data de 8 iunie 1922, la Belgrad.

1924 – S-a născut Eugen Barbu. Acesta a fost unul dintre marii scriitori ai țării, membru corespondent al Academiei Române, însă criticat intens pentru legătura strânsă cu comunismul. Barbu a murit în data de 7 septembrie 1993, la vârsta de 69 de ani.

1938 – Maria Tănase a debutat, în această zi, la postul național de radio, devenind ulterior un simbol al cântecului popular românesc.

1938 – În România a fost adoptată o nouă Constituție, promulgată în data de 27 februarie 1938. Drept urmare,  a fost introdusa dictatura regală a lui Carol al II–lea, care a ținut din 1938 până în 1940. În această perioadă a fost distrus complet regimul parlamentar.

1962 – În această zi, a fost lansată nava cosmică Mercury–Atlas 6. Aceasta a fost condusă de astronautul John Glenn, intrând în istorie ca primul zbor american pe orbită.

1991 – A luat naștere, la Praga, Secretariatul Permanent al CSCE (Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa). Începând cu  decembrie 1994 instituția a devenit OSCE.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Pe 9 mai 2025, istoria Bisericii Catolice a fost marcată de un eveniment fără precedent: alegerea cardinalului Robert Francis Prevost ca primul papă american din istorie. Originar din Statele... citește tot