Ce s-a întâmplat azi, 16 mai?

16.05.2022
Ce s-a întâmplat azi, 16 mai?

Pe data de 16 mai, în calendarul creștin-ortodox, sunt sărbătoriți Sf. Mc. Nicolae din Mezov, Sf. Cuv. Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei. Trebuie precizat că această dată reprezintă cea de-a 136-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente istorice 16 mai

1770 – La această dată, Maria Antoaneta, în vârstă de 14 ani, s-a căsătorit cu viitorul rege al Franței, Ludovic al XVI-lea, în vârstă de 15 ani.

1812 – S-a încheiat războiul ruso-turc (1806 – 1812), iar la București a fost încheiată pacea, în urma căreia Basarabia a revenit Rusiei.

1881 – La Berlin, în Germania, a fost pus în funcțiune primul tramvai electric din lume de către compania germană Siemens & Halske.

1891 – A murit Ion C. Brătianu. Avea 69 de ani. Acesta a făcut parte din „Monstruoasa Coaliție” care l-a îndepărtat pe Alexandru Ioan Cuza și l-a adus în țară pe Carol I. Ion C. Brătianu fost un om politic român, ministru cu diferite portofolii în varii guverne, dar și cel de-al 14-lea premier al României.

1911 – A murit Gheorghe Manu. Acesta a fost un important om politic, fiind cel de-al 17-lea premier al țării. A deținut funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri între 1889 și 1891.

1920 – Papa Benedict al XV-lea a canonizat-o pe Ioana d’Arc, care a căpătat statutul de sfântă.

1929 – La această dată a avut loc, la Hollywood, în California, Statele Unite ale Americii, prima ediție a Premiilor Oscar.

1972 – A fost o zi istorică pentru România, fiindcă la această dată a fost inaugurat Sistemul hidroenergetic Porțile de Fier I, cu o putere de 1050 MW, în partea românească și tot atât în partea iugoslavă.

1975 – Japoneza Junko Tabei a devenit prima femeie, din lume, care a urcat pe muntele Everest.

1980 – La vârsta de 57 de ani, a murit Marin Preda. Acesta a fost unul dintre cei mai mari scriitori români. Autorul unor romane precum „Moromeții”, „Cel mai iubit dintre pământeni” sau „Delirul” s-a remarcat nu doar ca un mare narator, ci și ca un opozant al regimului comunist.

1990 – În această zi, în România a fost înființat Serviciul de Protecție și Pază (SPP).

1990 – A apărut prima societate pe acțiuni din România, după căderea comunismului.

2005 – În Kuwait s-a dat o lege prin care femeile au primit, pentru prima dată în istorie, dreptul la vot și le oferea posibilitatea de a candida la funcții politice.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Pe 9 mai 2025, istoria Bisericii Catolice a fost marcată de un eveniment fără precedent: alegerea cardinalului Robert Francis Prevost ca primul papă american din istorie. Originar din Statele... citește tot