O prepoziție are funcția de a lega o parte de propoziție de o altă propoziție, care poate fi un complement, un atribut, un nume predicativ sau un element predicativ suplimentar. Gramatica limbii române este una complexă și în rândurile de mai jos vom explica cât mai simplu care este scopul prepoziției.
Potrivit gramaticii limbii române, prepoziția este partea de vorbire neflexibilă care leagă un atribut sau complement de partea de vorbire determinată. Este un instrument gramatical și nu are un înțeles de sine stătător, motiv pentru care nu are nici funcție sintactică (de, la, spre, cu, sub, prin, pentru, de, și, etc). Altfel spus, prepoziția este așezată în fața propoziției pe care o introduce și poate fi sau nu despărțită de partea de propoziție prin alte cuvinte.
De exemplu:
O prepoziție poate fi de două feluri:
Trebuie specificat că mai sunt și o serie de prepoziții care vin din adverbe, precum: deasupra, împrejurul, împotriva, înaintea, înapoia etc. Aceste prepoziții, când sunt articulate, sunt construite cu substantive sau pronume în genitiv ori cu adjective posesiv la acuzativ: deasupra mesei, înaintea lor, împotriva noastră. Nearticulate acestea sunt realizate cu pronume personale neaccentuate: împotrivă-mi. Sunt și prepoziții care provin din alte părți de vorbire. De exemplu din substantive (grație), verbe la participiu (potrivit, mulțumită, datorită), verbe la gerunziu (exceptând, privind).
Mai jos puteți vedea exemple de prepoziții cu sensuri concrete vs. sensuri abstracte.
Potrivit specialiștilor în domeniu, prepozițiile din limba română au fost moștenite din limba latină.
