Un atribut poate fi o calitate sau o caracteristică dată unei persoane, unui grup sau unui alt lucru. Cel mai bun atribut al tău ar putea fi dorința ta de a-i ajuta pe ceilalți, cum ar fi să oprești traficul, astfel încât familia rațelor să poată traversa strada.
Din punct de vedere gramatical, potrivit definiției, atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv, o locuțiune substantivală sau un înlocuitor al substantivului – pronume sau numeral. De asemenea, atributul poate exprima și cantitatea obiectelor (mulți oameni, doi câini).
Întrebările la care răspunde atributul sunt care? ce fel de? al (a, ai, ale) cui? cât (câtă)? câți (câte)? al câtelea? a câta?
De exemplu:
Gecile groase sunt în dulap? (care geci? groase, determină un substantiv)
Voi cei bătrâni ne puteți învăța de bine. (care voi? cei bătrâni, determină un pronume)
La petrecere au rămas doi oameni. (câți oameni? doi, determină un numeral)
Se apropie de ei o mașină de poliție. (ce fel de mașină? de poliție)
Bicicleta Andreei are pană. (a cui bicicletă? a Andreei)
Așa cum am văzut în exemplele de mai sus, atributul poate fi de mai multe feluri în funcție de părțile de vorbire prin care este exprimat: atributul substantival, atribut adjectival, atribut pronominal, atribut numeral, atribut verbal, atribut adverbial, atribut interjecțional.
De asemenea, tot în funcție de vorbire prin care este exprimat, atributul poate sta după sau înaintea termenului determinat. Altele pot sta și înainte și după.
De exemplu:
Unii câini sunt dresați. (înaintea termenului determinat)
Mi-am cumpărat o rochie verde. (după termenul determinat)
Valurile mării sunt liniștite. (înaintea termenului determinat, topică obișnuită)
Ale mării valuri sunt liniștite. (după termenul determinat, topică obișnuită)
Din punct de vedere stilistic, atributul poate avea valoare de epitet, comparație sau metaforă. Atributele sunt necesare, iar textul nu ar avea sens dacă s-ar folosi virgula înainte de substantivul determinat.
Foto: Pexels.com
