„Ce este substantivul?”, se întreabă, pe bună dreptate, mulți dintre elevii de gimnaziu și chiar părinții care trebuie să le explice acest lucru celor mici. Iar internetul poate fi adeseori (!) o sursă decentă de informare.
Conform definiției, substantivul este partea de vorbire care denumește obiecte (masă, casă), ființe (iepure, urs), locuri (munte), fenomene ale naturii (ploaie, furtună), acțiuni (mișcare), dar și o serie de noțiuni abstracte. În cadrul unei propoziții, substantivele au adesea rolul de subiect sau complement direct, pot fi înlocuite de pronume sau pot fi determinate de adjective. Acestea pot fi însă și atribut, nume predicativ sau element predicativ suplimentar.
Ce sunt neologismele? De unde provin aceste cuvinte?
Substantivele sunt declinabile, adică îşi schimbă forma după număr (singular sau plural), caz (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ sau vocativ) şi determinare (substantiv determinat hotărât şi substantiv determinat nehotărât).
Toate substantivele se împart în trei categorii numite genuri: masculin (un băiat, un vânător), feminin (o fată, o portocală, o femeie), neutru (un avion, un bloc, un cântar, un stadion, un creion).
În funcție de anumite trăsături, substantivele se împart în substantive comune (masă, calculator, mână, monitor, pâine, ciorbă, barbă) și substantive proprii (Alexandru, George Coșbuc, Munții Carpați, Ion, București).
De cele mai multe ori, substantivul se identifică cu ajutorul întrebărilor: Cine este acesta / aceasta? sau Ce este acesta / aceasta?
Există substantive care se pot număra și sunt numite numărabile, dar și substantive care nu se pot număra, acestea din urmă fiind denumite nenumărabile. Substantivele numărabile au formă de plural, pot fi determinate de atribute (numerale, adjective) care exprimă cantitatea: trei cărți, două mașini, patru fenomene. Substantivele nenumărabile denumesc noțiuni care nu pot fi numărate și deci sunt defective de singular sau plural: nea, liniște, ochelari, bale, izmene.
