În gramatica limbii române, articolul este partea de vorbire flexibilă care are rol de instrument gramatical sau cuvânt ajutător pentriu exprimarea cazurilor.
El însoțește substantivul şi celelalte părţi de vorbire care se declină și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor. Nu are un înţeles de sine stătător şi nu poate avea funcţie sintactică.
După măsura mai mare sau mai mică în care ajută substantivul să individualizeze obiectul denumit, articolul este două feluri: hotărât (-l, -le, -a, -i, -lui, -lor) şi nehotărât (un, unui, unei, o, nişte, unor).
După locul pe care îl are faţă de substantiv pe care îl însoțețte, articolul poate fi: proclitic, atunci când stă înaintea substantivului (un, o, nişte), sau enclitic, atunci când se află la sfârşitul substantivului (femeia, bărbatul, etc.).
Articolul hotărât arată că obiectul denumit de substantiv este cunoscut atât de emiţător, cât şi de receptor. Spre deosebire de celelalte articole, nu apare ca un cuvânt de sine stătător și se adaugă la sfârșitul unui substantiv, formând cu acesta o singură unitate sonoră și grafică.
Articolul -lui apare ca un cuvânt separat, de regulă înaintea substantivelor ce denumesc nume de persoane.
La genul masculin, numărul singular, articolul hotărât se leagă de substantivul pe care îl însoțește prin sunetul de legătură „u”.
În situațiile în care se citează fără subtantivul la care est alipit, articolul hotărât se scrie cu cratimă în locul unde se face sudura.
Articolul hotărât este de trei feluri:
– articol hotărât propriu-zis – se deosebeşte de celelalte articole prin faptul că stă întotdeauna după substantiv, făcând corp comun cu acesta (ex: creionul, creionului, masa, masei etc).
– articol posesiv (genitival) – însoţeşte un substantiv sau un pronume la genitiv sau intră în componenţa pronumelor posesive şi a numerelelor ordinale și leagă, de obicei, numele obiectului posedat de cel al posesorului (ex: al omului, al lor, al său, al doilea, etc).
– articol demonstrativ (adjectival) – însoțește un adjectiv sau un numeral și face legătura între aceste părți de vorbire și substantivul pe care îl determină. Nu are singur înțeles și nu poate fi parte de propoziție (ex: cel, cea, cei, cele, celui, celei, celor).
Articolul demonstrativ se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat de adjectivul sau numeral pe care îl însoțește.
Atunci când articolul demonstrativ însoțește un numeral, locul articolului este înaintea substantivului determinat.
Articolul nehotărât nu are înțeles de sine stătător, precede un substantiv (proclitic) și arată obiectul individualizat, însă nu îl identifică exact pentru vorbitori. Însoțește substantivul în declinarea nearticulată și indică cazurile substantivului prin formele lui.
Articolul nehotărât se acordă după gen, număr și caz cu substantivul pe care îl însoțește.
Exemple de articole nehotărâte: omul, casa, muntele, mașina, oamenii, casele, munţii, copiii, omului, muntelui, oamenilor, caselor, munţilor, omule, oamenilor, copile, etc.
Formele un și o ale articolului nehotărât sunt identice cu cele ale numeralului cardinal şi ale adjectivului pronominal nehotărât. Ele se pot deosebi astfel:
a) articole, atunci când la plural se folosește forma nişte (o fată/nişte fete);
b) numerale, atunci când la plural se folosește un numeral (un băiat/doi băieți);
c) adjective pronominale nehotărâte, atunci când la plural se folosesc formele unii, unele (un băiat/unii băieți; o carte/unele cărţi).
