Câți amanți a avut Elena Ceaușescu? Cum îl sfida doctorul Schechter pe Nicolae Ceaușescu: „Îi punea mâna pe fund Elenei”

21.11.2022
Câți amanți a avut Elena Ceaușescu? Cum îl sfida doctorul Schechter pe Nicolae Ceaușescu: „Îi punea mâna pe fund Elenei”

Elena Ceaușescu a fost soția dictatorului român Nicolae Ceaușescu. Cei doi au condus țara cu o mână de fier până în anul 1989. Conform apropiaților și nu numai, Elena era o persoană foarte răutăcioasă, nu de puține ori arătându-și autoritatea. Există multe legende în jurul acestei persoane. Una dintre acestea spune că ar fi fost o femeie de moravuri ușoare în tinerețe, dar și că ar fi avut multe relații extraconjugale în timpul căsniciei cu Nicolae Ceaușescu. Câți amanți a avut Elena Ceaușescu?

Cât de diabolică era Elena Ceaușescu?

Elena Ceaușescu

Cuplul prezidențial a condus faraonic țara timp de aproape 25 de ani. În această perioadă, cei doi au dărâmat numeroase clădiri de patrimoniu din majoritatea orașelor țării, dar și visele unui popor laic.

Puterea era în mâinile celor doi indivizi. Au dărâmat și construit majoritatea clădirilor gri din București și nu numai. La ordinul lor, Casa Poporului, actualul Palat al Parlamentului a fost construit peste fostul Cartier Uranus. În timp ce populația tremura în case iarna, iar vara lumina se tăia mai devreme decât ar fi trebuit, Elena și cu Nicolae Ceaușescu locuiau într-o vilă impunătoare de pe Bulevardul Primăverii, unde se puteau relaxa în piscina interioară.

„Biserică sau nu, ți-am spus de multe ori, Niculae, că ar trebui să semnezi un decret prezidențial prin care să interzici avorturile în România și să obligi fiecare familie să aibă cel puțin 4 copii”, spunea Elena Ceaușescu despre planul anti-avort din România.

Aceasta dorea să-și convingă soțul să înăsprească legislația prin care femeile erau arestate și închise dacă își provocau avortul. Conform dorinței dictatoarei, fiecare familie trebuia să aibă cel puțin 4 copii. Răutatea ei era îndreptată și către femeile de serviciu ale familiei. Nu de puține ori, erau băgate frunze sub covor sau alcool în cadă pentru a vedea dacă se făcea sau nu curățenie.

Câți amanți a avut soția dictatorului Ceaușescu?

Cu toate că era soție de președinte, Elena Ceaușescu nu ducea lipsă de relații extraconjugale. Conform arhivelor naționale, tovarășa avea mai mulți amanți. Chiar și securitatea se ferea să vorbească de presupunerile relații, de frica consecințelor. În timpul căsniciei sale, cea mai lungă aventură a avut-o cu Abraham Schechter, medicul personal al familiei Ceaușescu.

”Odată, în Primăverii, mi-a spus colegul meu care era de serviciu la vilă. cei trei au intrat cu mașina în curtea reședinței cuplului Ceaușescu. Nicolae a coborât și a început să urce scările pentru a intra în casă. În urmă se vedea Elena, urmată de doctorul Schechter. În timp ce urcau pe scări, (…), doctorul o mângâia ușor pe fund pe tovarășa.” – povestea fostul colonel Dumitru Burlan.

Elena Ceausescu

După Revoluție, mai multe informații au ieșit la suprafață, astfel că Elena ar fi avut 5 amanți. Aceștia nu erau atrași de frumusețea ei, ci erau folosiți după bunul lor plac. Pe lângă doctorul familiei, ceilalți amanți ai ei erau Eftimie, unchiul lui Ion Iliescu, Victor Atanasie Stănculescu, naistul Gheorghe Zamfir și un soldat german.

Foto: Click.ro & Bzi.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
CNA a decis că vedetele din România nu mai au voie să apară în reclamele la jocuri de noroc. În 2022, britanicii au aplicat o lege similară
CNA a decis că vedetele din România nu mai au voie să apară în reclamele la jocuri de noroc. În 2022, britanicii au aplicat o lege similară
Ca urmare a unei decizii votate miercuri în şedinţa publică a Consiliului Naţional al Audiovizualului, vedetele nu vor mai putea să apară în reclamele la jocurile de noroc pe TV, radio şi... citește tot
De la 1 ianuarie 2026, șoferii vor plăti o nouă taxă de drum! Ce este TollRO?
De la 1 ianuarie 2026, șoferii vor plăti o nouă taxă de drum! Ce este TollRO?
O nouă taxă de drum va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Aliniată la noile cerințe europene prevăzute de Directiva Eurovignette, schimbarea va avea un impact semnificativ asupra... citește tot
Cele mai stranii coincidențe dintre viețile președinților american Abraham Lincoln și J.F. Kennedy
Cele mai stranii coincidențe dintre viețile președinților american Abraham Lincoln și J.F. Kennedy
Istoria este plină de mistere și coincidențe bizare, dar puține se ridică la nivelul celor dintre doi dintre cei mai cunoscuți președinți americani: Abraham Lincoln și John Fitzgerald... citește tot