Cine a fost artistul alungat din țară: „Pleci, altfel Ceaușescu te omoară!”

04.10.2021
Cine a fost artistul alungat din țară: „Pleci, altfel Ceaușescu te omoară!”

Gheorghe Zamfir este unul dintre cei mai mari artiști ai omenirii. Măiestria cu care acesta cântă la nai a schimbat pentru totdeauna concepția oamenilor față de acest instrument muzical.

Ba mai mult, acesta a realizat câteva schimbări inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi. În felul acesta, au apărut noi variante conținând succesiv 22, 25, 28 și 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal. Drept urmare, fiecare nai putea acoperi mai multe arii din muzică, precum: naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bas (28 de tuburi) și naiul contrabas (30 de tuburi).

Noile variante de nai au putut face interpretarea diferitelor melodii care până atunci erau imposibil de redat, precum: doinele, cântecele de leagăn, bocetele și chiar unele inflexiuni ale vocii umane. Măiestria lui Gheorghe Zamfir a fost recunoscută pe plan mondial, acesta fiind premiat cu 120 de discuri de aur și platină. Zamfir este singurul artist european care a câștigat două discuri de aur în SUA. Totodată, pentru activitatea sa artistică el a obținut și un disc de aur în Ungaria, fiind singurul artist român, de până acum, care a fost premiat în țara vecină. Până în prezent, Gheorghe Zamfir are peste 190 de discuri înregistrate și peste 120 de milioane de albume vândute.

Nicolae Ceaușescu nu l-a suportat pe Gheorghe Zamfir

Pe cât de iubit era în lume, pe atât de hărțuit a fost Gheorghe Zamfir de regimul comunist din cauza convingerilor sale religioase. În anul 1982, artistul a susținut un concert pe care i l-a dedicat lui Dumnezeu. Acest lucru i-a atras antipatia lui Nicolae Ceaușescu. Trebuie specificat că regimul comunist a fost unul ateist. După acest eveniment, Zamfir a fost obligat să plece în exil.

Urlând de durere, cu inima sfâșiată în bucăți, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize și cu naiurile la spinare. Pașaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ștefan Andrei, care mi-a spus: „Pleci și nu te mai întorci. Altfel, Ceaușescu te omoară!”, a povestit Gheorghe Zamfir.

Zamfir a cântat pentru Papa Ioan Paul al II-lea

În 1976, melodia intitulată „Eté d’amour” a fost una dintre cele mai apreciate din anul respectiv. Câteva luni mai târziu, Gheorghe Zamfir a uimit lumea întreagă cu piesa „The Lonely Shepherd”, tradusă ca „Pastorul singuratic”. În anul 1977, neamțul James Last (1929-2015) compunea piesa „Pastorul singuratic” care trebuia să fie lansata împreună cu albumul „Filmusik ohne Filme”. Totuși, albumul nu a mai fost lansat niciodată, dar James Last începe să promoveze piesa și-l alege pe românul Zamfir să interpreteze la nai pasaje din creația sa.

Maiestria sa la nai nu a trecut neobservată, iar între anii 1988 și 1990 Gheorghe Zamfir a fost invitat de trei ori la Vatican, unde a cântat în timpul Misei private a Papei Ioan Paul al II-lea. Potrivit specialiștilor în domeniu, melodiile interpretate de Gheorghe Zamfir par a fi atinse de divinitate.

Gheorghe Zamfir s-a născut pe 6 aprilie 1941, la Găești, în județul Dâmbovița. Acesta nu este doar naist, ci și poet, prozator și pictor.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce, de cele mai multe ori, restaurantele Burger King și McDonald’s sunt apropiate?
De ce, de cele mai multe ori, restaurantele Burger King și McDonald’s sunt apropiate?
Dacă te-ai plimbat prin orașe mari sau ai fost în centre comerciale, probabil ai observat un fenomen interesant: acolo unde este un restaurant McDonald’s, nu departe se află și un Burger King.... citește tot
Câți musulmani sunt în Franța? De ce aceștia au populat Franța? Care este diferența dintre islamist și musulman?
Câți musulmani sunt în Franța? De ce aceștia au populat Franța? Care este diferența dintre islamist și musulman?
Franța este una dintre cele mai diverse țări din Europa din punct de vedere religios și cultural, iar comunitatea musulmană joacă un rol important în această realitate. Însă pentru a... citește tot
Momentul de care ne temem: Data la care pe Terra va fi imposibil de locuit
Momentul de care ne temem: Data la care pe Terra va fi imposibil de locuit
Cu sau fără aportul nostru, va veni o zi în care Terra nu va mai fi locuibilă. Când acest lucru se va întâmpla, omenirea va fi istorie. Supercalculatoarele programate de oamenii de știință... citește tot