În localitatea Șipotele Sucevei, într-o casă modestă, se năștea, pe 14 octombrie 1853, Ciprian Porumbescu. Acesta a fost fiul Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. La naștere Ciprian a avut, așa cum era normal, numele de familie Golembiowski (Golemb, Galamb = porumbei), însă, în anul 1881, îl schimbă în Porumbescu.
Ciprian s-a născut într-o familie săracă de la țară, însă în scurta sa viață a reușit să își vadă visul cu ochii. Îndrăgostit total de muzică, acesta a fost „vrăjit” de muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare.
Bărbatul era cazat chiar de tatăl lui Ciprian și l-a învățat pe copil primele note muzicale. Totul s-a întâmplat când băiatul avea 7 ani, iar piesele cantate la pian de Carol Miculi i-au intrat la suflet lui Ciprian. Ulterior, micul Porumbescu a început să ia lecții la vioară, orgă și pian.
A urmat gimnaziul, iar Ciprian a stat în gazde sărăcăcioase, pline de igrasie, îmbolnavindu-se fără să știe. De mic copil, acesta a fost o fire mai firavă. Cu toate acestea, a început să studieze, să compună, să cânte, dorind parcă să comprime timpul și să își îndeplinească destinul.
În martie 1873, Ciprian a trecut cu bine examenul de maturitate. După această perioadă, a compus prima şi una dintre cele mai frumoase operete care s-a creat în România, vreodată. Totodată, a realizat „Rapsodia română”, „Imnul Unirii” (Pe-al nostru steag) sau frumoasele Hore: „Hora de la Stupca”, „Hora Braşovului” sau „Hora Prahovei”.
În anul 1874 se înființează societatea studențească „Arboroasa”, având activități patriotice. Ciprian Porumbescu este ales președintele acesteia, însă stăpânirea austriacă nu vedea cu ochii buni dezvoltarea ei. Drept urmare, membrii societății sunt arestați un an mai târziu, fiind acuzați de înaltă trădare şi li se înscenează un proces.
Cele 3 luni de închisoare aveau să-i agraveze, iremediabil, starea de sănătate, Ciprian având de o perioadă de timp tuberculoză. Temniţa s-a transformat însă pentru el în drum sigur spre mormânt. Pereţii reci şi mâncarea proastă i-au furat ani buni din viaţă.
După ce scapă din temniță își continuă studiile la Viena și revine la Brașov ca profesor de muzică.
Şi astăzi, astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa mea, de la viitorul meu? Puteam să am şi să mă aştept la o răsplată a studiilor şi ostenelilor mele până acum, mai mare decât am aflat-o acuma? Numele meu este întemeiat, viitorul meu îmi luce cu culorile cele mai vii înaintea ochilor…, îi scria Ciprian tatălui său după premiera operetei „Crai Nou” de la Braşov.
Ciprian Porumbescu se stinge din viață pe 6 iunie 1883, la doar 29 de ani, în casa de la Stupca. Tuberculoza i-a fost fatală. Satul a fost numit, între timp, Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor. Acesta moare avându-i alături pe tatăl său și sora sa, Mărioara.
Foto: Wikipedia.ro
