Analiză / Ce își dorește cu adevărat Rusia de la conflictul din Ucraina?

11.10.2023
Analiză / Ce își dorește cu adevărat Rusia de la conflictul din Ucraina?

Pe măsură ce războiul din Ucraina continuă, este dificil să ne imaginăm o relație constructivă între Rusia și Occident. Perspectiva devine și mai puțin probabilă în contextul atitudinii anti-occidental constant al Kremlinului. Cu toate acestea, chiar dacă planurile strategice ale Rusiei sunt înfrânte, lucru departe de a se întâmpla, așa cum arată desfășurarea lentă și nesigură a mult așteptatei contraofensive din Ucraina, țara nu este pe cale să dispară de pe scena globală. Chiar și o Rusie învinsă ar păstra în continuare un teritoriu vast în inima Eurasiei, având cea mai bogată dotare de resurse naturale din lume, un arsenal nuclear colosal și un loc permanent cu drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU, printre alte active. Ne place sau nu, Statele Unite ale Americii trebuie să găsească o modalitate de a conviețui cu Rusia.

Washington-ul tinde să vadă comportamentul Moscovei ca pe o amenințare malefică și persistentă la adresa intereselor SUA. Lista de transgresiuni rusești este lungă și cristalizează imaginea unui dușman de neînduplecat: războiul din Ucraina, interferența în afacerile interne ale SUA, atacurile cibernetice asupra infrastructurii critice, campaniile globale de dezinformare anti-americane, încălcarea acordurilor de control al armelor, construirea de armament în zona Arctică, alinierea strategică tot mai mare cu China și Iran, și sprijinul pentru dictatorul brutal al Siriei, Bashar al-Assad. Cu toate acestea, există un element fundamental al identității Rusiei pe care Statele Unite ar putea să-l exploateze în propriile sale scopuri: percepția Rusiei despre sine ca o mare putere care desfășoară o politică externă independentă în scopul intereselor sale naționale.

Rusia s-a văzut întotdeauna ca o țară cu o autonomie strategică, ceea ce înseamnă că are libertatea de a forma coaliții pentru a-și apăra și avansa interesele. Acesta a fost un principiu cardinal al politicii externe ruse de secole, o constantă atât în Rusia țaristă, cât și în Uniunea Sovietică. Chiar și după sfârșitul Războiului Rece, Rusia căuta această libertate, privind spre China ca un contrapondere strategică față de Statele Unite în timp ce încerca să-și refacă influența în fosta sa zonă de influență sovietică.

De decenii, Washington-ul s-au opus eforturilor Moscovei de a-și consolida autonomia strategică. Și având în vedere ostilitatea dintre cele două țări, care s-a accentuat doar în urma brutalei invazii a Rusiei în Ucraina, poate fi greu de imaginat o schimbare în abordarea ledierilor din SUA. Cu toate acestea, căutarea Rusiei pentru autonomie oferă Statelor Unite un avantaj în competiția sa cu China.

Prin abandonarea eforturilor de a transforma Rusia într-un paria internațional și restabilirea relațiilor diplomatice normale, Washington-ul ar putea folosi Moscova pentru a ajuta la crearea unor echilibre regionale de putere pe întregul continent euroasiatic care favorizează interesele SUA. Prin urmare, în timp ce Statele Unite lucrează cu aliații și partenerii săi pentru a contracara Rusia în Ucraina, ar trebui să înceapă să ia în considerare pași care ar putea păstra autonomia strategică a Rusiei în viitor, în special cei care ar reduce dependența tot mai mare a Moscovei de Beijing.

Trei decenii grele

După prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, Moscova a luptat pentru a-și recăpăta autonomia strategică. În mijlocul unei crize economice profunde, doar Occidentul putea furniza Rusiei investițiile, abilitățile de management și tehnologia de care avea nevoie. Prin urmare, Moscova nu era în poziție să reziste atunci când Washington-ul, în viziunea rusilor, călca pe interesele Rusiei în Balcani, extindea NATO spre est sau încălca prerogativele Rusiei în fosta sa zonă de influență, sprijinind forțele politice, în special în Georgia și Ucraina, pe care Rusia le considera ostile.

Moscova se simțea frustrată de acțiunile SUA, iar uneori se plângea amar, dar, în cele din urmă, fără altă opțiune strategică, a acceptat. Sigur, Rusia a continuat să îmbunătățească relațiile cu China – o politică începută în perioada târzie a Uniunii Sovietice pentru a preveni ca Beijingul și Washington-ul să se unească împotriva Moscovei. Dar în anii ’90, China era încă în fazele incipiente ale ascensiunii sale și depindea de bunăvoința SUA. Beijingul nu avea mijloacele sau predispoziția să acționeze ca o contrapondere strategică de încredere în beneficiul Moscovei.

Situația Rusiei s-a îmbunătățit în prima decadă a acestui secol. Puterea sa a crescut odată cu restaurarea ordinii de către președintele rus Vladimir Putin și cu creșterea prețurilor petrolului care au alimentat o redresare economică. Fisurile s-au deschis în alianța occidentală pe măsură ce Franța și Germania s-au opus abordării belicoase a SUA în ceea ce privește Irakul. Între timp, creșterea viguroasă a Chinei și-a sporit influența economică globală, iar ambițiile sale geopolitice au început să se extindă dincolo de Pacificul de vest, în Eurasia, în Africa și America Latină.

Relațiile mai strânse cu Franța, Germania și China au făcut ca Rusia să se opună mai agresiv politicii ostile percepute ca venind din partea SUA și inițiativelor acesteia. În 2008, Moscova a declanșat un război scurt împotriva Georgiei pentru a opri aspirațiile acestei țări către NATO. Conflictul a demonstrat dramatic hotărârea Rusiei de a se opune încălcărilor SUA, la fel și ocuparea Crimeei din 2014.

Chiar și în timp ce trupele sale pătrundeau în Georgia, Moscova menținea legături economice extinse cu țările europene, care reprezentau aproximativ jumătate din comerțul bilateral al Rusiei și trei sferturi din investițiile străine directe în Rusia. O cooperare tensionată a continuat cu Washington-ul în domeniul antiterorismului și neproliferării. Această situație a permis Moscovei să mențină relații echilibrate cu Beijingul, în ciuda decalajului în creștere rapidă a acțiunilor economice care avantajează în mod semnificativ China. Rusia culegea beneficiile autonomiei sale strategice regăsite.

Dar Moscova a pus în pericol acest progres. Creșterea agresivității sale împotriva Ucrainei, începând din 2014 și culminând cu invazia din februarie 2022, a rupt relațiile cu Occidentul. Ponderea Europei în comerțul total al Rusiei a căzut abrupt, iar contactele diplomatice au fost reduse la minimum. Cu toate că sancțiunile nu au schimbat comportamentul rusesc sau nu au distrus economia rusă, Occidentul continuă să le aplice în timp ce sporește asistența militară, financiară și umanitară pentru Ucraina.

Prieteni și rivali

Izolată de Occident, Moscova s-a scufundat tot mai mult în brațele Beijingului. Deși Kremlinul se laudă cu alinierea strategică strânsă și prietenia „fără limite” cu China, realitatea nu este atât de roz. Beijingul i-a oferit susținere diplomatică Moscovei, dar până acum s-a abținut să furnizeze ajutor militar letal. Deși China a crescut comerțul cu Rusia, înlocuind furnizarea de bunuri de consum din partea companiilor occidentale care plecau, a ezitat să facă investiții majore în Rusia, din cauza temerilor de sancțiuni occidentale.

În același timp, Beijingul a exploatat izolarea Moscovei de Occident pentru a încheia afaceri comerciale în condiții care favorizează în mod excesiv propriile interese. China și-a extins, de asemenea, relațiile comerciale în Asia Centrală în detrimentul Rusiei. China și Rusia au o lungă istorie de relații tensionate. China continuă să depășească puterea economică și militară a Rusiei, iar la începutul anilor ’90, economiile celor două țări erau aproximativ de aceeași dimensiune, dar cea a Chinei este acum de zece ori mai mare și în continuă creștere. Prin urmare, Kremlinul are nevoie de o contrapondere la China pentru a-și menține autonomia strategică. Alienată de Occident, Rusia se uită spre Eurasia.

Moscova speră să refolosească instituțiile pe care a jucat un rol cheie în crearea lor, alături de China, pentru a contracara Occidentul – în principal Organizația pentru Cooperare de la Shanghai și BRICS – pentru a crea o rețea de relații care să limiteze ambițiile Chinei. Moscova își extinde relațiile diplomatice, comerciale și de securitate cu țările non-occidentale, în special din Africa și Orientul Mijlociu, și lucrează pentru a-și menține relațiile tradițional strânse cu India. Dar realitatea aspră este că o contrapondere strategică credibilă nu poate fi făcută din nicio combinație de state din acele regiuni, care nu dispun de greutate economică, pricepere tehnologică și putere militară suficientă.

Dacă Rusia vrea să evite subordonarea strategică față de China, nu poate să se bazeze pe grupuri multilaterale vagi care au puține șanse de a rivaliza cu instituțiile globale dominate de Occident. Nici nu poate conta pe relații bilaterale foarte tranzacționale cu țări mai slabe decât ea. Singura opțiune autentică, așadar, este Occidentul – în primul rând, Statele Unite. Numai Washington și partenerii săi pot furniza Rusiei oportunitățile comerciale, cooperarea tehnologică și opțiunile geopolitice de care are nevoie pentru a-și menține autonomia strategică și pentru a evita să devină un partener junior permanent al Chinei.

Putin nu va recunoaște niciodată această realitate. Anti-americanismul său este prea adânc înrădăcinat și s-a legat prea strâns de președintele chinez Xi Jinping pentru a căuta o deschidere cu Statele Unite, chiar dacă ar fi strategic benefic. Dar viitorii lideri ruși nu vor fi împovărați de aceleași constrângeri psihologice și politice. Provocarea pentru Statele Unite este să-i convingă pe acești lideri că Occidentul poate ajuta eforturile Kremlinului de a-și menține autonomia strategică. Washington ar trebui să ofere restabilirea contactelor diplomatice normale și redeschiderea piețelor occidentale pentru comerțul și investițiile rusești.

În același timp, ar trebui să adopte o abordare constructivă în ceea ce privește preocupările de securitate ale Rusiei și să creeze un loc respectabil pentru Rusia în arhitectura de securitate a Europei – cu condiția ca Moscova să înceteze agresiunea împotriva Ucrainei prin, cel puțin, încetarea bombardamentelor orașelor și semnarea unui acord de încetare a focului și ajutarea la pregătirea negocierilor pentru o soluție durabilă. Această înțelegere ar multiplica opțiunile Rusiei pe scena globală, oferindu-i o autonomie strategică reală. Pe de altă parte, Washington-ul ar obține un avantaj față de Beijing prin privarea Chinei de un partener strategic pe care ar putea să-l folosească ca o legătură între Statele Unite și aliații și partenerii săi occidentali.

Aranjamente tactice

Unii ar putea obiecta că Statele Unite nu au prea multe motive să ajute o Rusie ostilă și să iasă dintr-o situație creată de propria sa acțiune. Dar autonomia strategică a Rusiei ar aduce și beneficii semnificative pentru Statele Unite. În mod evident, ar atenua, dacă nu ar dizolva, alinierea strategică strânsă a Rusiei cu China. Această apropare i-a permis Chinei să exploateze izolarea Rusiei de Occident pentru a-și consolida propriile capacități.

Beijingul a obținut acces la resurse naturale critice la prețuri foarte reduse, care nu sunt la îndemâna Marinei SUA. A primit echipamente militare sofisticate pe care încă nu este capabil să le producă singur, inclusiv un sistem avansat de avertizare împotriva rachetelor balistice, care este în prezent în construcție. Când va fi complet, doar China, Rusia și Statele Unite vor deține astfel de sisteme. Și cu o frontieră stabilită la nord și fără nevoia presantă de a se îngrijora de intențiile strategice ale Rusiei, China poate să se concentreze asupra competiției cu Statele Unite în regiunea Indo-Pacific.

Cel puțin o autonomie strategică mai mare ar ajuta la asigurarea faptului că oricare acorduri – geopolitice, politice, comerciale sau tehnologice – pe care Rusia le încheie cu China nu vor înclina în mare măsură în favoarea acesteia din urmă și vor reduce avantajul pe care Beijingul l-ar putea obține în rivalitatea sa cu Washington. În plus, o Rusie mai autonomă strategic ar deschide, de asemenea, spațiu pentru noi aranjamente diplomatice și comerciale în Asia Centrală, Asia de Nord-Est și în zona arctică.

Cu toate acestea, acordurile nu ar trebui să fie îndreptate împotriva Beijingului. Mai degrabă, China ar putea fi inclusă în multe coaliții ad-hoc create pentru a aborda probleme precum neproliferarea, lupta împotriva terorismului și securitatea regională. Dar acestea ar ajuta la asigurarea că China nu poate exploata slăbiciunea Rusiei pentru a domina aceste regiuni în detrimentul Statelor Unite.

Dilema cu care se confruntă Washington-ul este cum să facă opțiunea occidentală atractivă pentru Moscova fără a recompensa agresiunea sa sau a pune în pericol interesele SUA în Europa. Cu alte cuvinte, provocarea este echilibrarea nevoii Statelor Unite de a susține Rusia cu consolidarea independenței Ucrainei și securității Europei. Rusia nu se va împăca prea ușor cu Occidentul, dacă Statele Unite continuă să insiste ca Moscova să renunțe la teritoriul ucrainean pe care l-a ocupat, să facă o contribuție majoră la reconstrucția Ucrainei și să accepte extinderea NATO spre est.

Aceasta ar fi posibilă doar dacă Occidentul rămâne unit în spatele Ucrainei și forțele din Kiev înaintează pe câmpul de luptă. În această situație, în loc să insiste asupra unei înfrângeri totale și umilitoare a Rusiei, Statele Unite ar trebui să-i transmită Kremlinului că sunt pregătite să trateze constructiv preocupările sale de securitate, să ridice sancțiunile și să promoveze restabilirea relațiilor comerciale ale Rusiei cu Occidentul.

Măsuri de control al armamentelor pe care fie Rusia, fie SUA le-au abandonat în ultimii ani – inclusiv Tratatul Forțelor Armate Convenționale în Europa, Tratatul privind Razele Intermediare de Război Nuclear și Tratatul Cer Deschis – ar putea fi reînviat și adaptate realităților actuale. În acest scenariu, Washington-ul și partenerii săi ar trebui să rămână deschiși la refacerea legăturilor energetice între Europa și Rusia – fără a permite însă întoarcerea Europei la o stare de exces de dependență de Rusia. Liderii ruși ar trebui să găsească o ofertă pentru o poziție respectabilă în Europa în interesul lor, în special dacă alternativa este o confruntare în curs de dezvoltare cu China.

Într-o lumină difuză

Statele Unite și aliații săi ar trebui, de asemenea, să transmită Rusiei că nu au intenții de a schimba regimul Kremlinului. Acesta nu este un gest al moralității sau al drepturilor omului și într-adevăr, există numeroase motive pentru care Kremlinul ar trebui să fie sancționat pe aceste două teme. Dar în scopurile noastre, există puține perspective mai sigure pentru o schimbare de regim în Rusia. Putin și-a consolidat controlul asupra puterii și are sprijinul unei părți semnificative a societății ruse.

Prin urmare, ar trebui să ne concentrăm pe a proteja interesele noastre într-o Rusie în care puterea se schimbă puțin. Aceasta nu înseamnă că Statele Unite și aliații săi trebuie să accepte în mod pasiv escaladarea Rusiei în Ucraina. Ar trebui să încurajeze o soluție pașnică în conflictul din Ucraina, care să respecte integritatea teritorială a Ucrainei, dar și să ofere o cale spre autonomia sporită pentru regiunile Donbas și Crimeea. Dar, de asemenea, ar trebui să accepte că Rusia va rămâne un actor pe termen lung pe scena globală și să caute modalități de a încuraja-o să acționeze într-o manieră care să favorizeze intereselor Occidentului.

Aceasta nu va fi o sarcină ușoară. Statele Unite și aliații săi ar trebui să se aștepte la o lungă perioadă de negocieri dure și, probabil, de deziluzii. Dar în condițiile în care alternativa este o Rusie tot mai izolată care se încurajează să se alinieze tot mai mult cu China, abordarea actuală a Statele Unite este lipsită de perspective. Da, Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru comportamentul său agresiv, dar acest lucru nu înseamnă că Occidentul nu ar trebui să încerce să-și exploateze interesele în ciuda acestui comportament.

Este un obiectiv adecvat și realist să păstrăm autonomia strategică a Rusiei, deoarece acest lucru ar asigura echilibrul de putere și ar crea o contrapondere la puterea tot mai mare a Chinei. Ar putea să fie nevoie de imaginație, creativitate și multă perseverență pentru a obține acest lucru, dar această abordare oferă cel mai bun șansă de a ne asigura că viitorii lideri ruși nu se aliniază în mod inevitabil cu Beijingul și că Statele Unite și aliații săi continuă să aibă o influență în Europa și Eurasia, care să le permită să-și protejeze interesele în fața concurenței tot mai mari cu China, potrivit foreignaffairs.com.

Distribuie acest articol:
Tags:
Cele mai noi articole
Care este singurul cuvânt din limba română care conține toate cele 8 vocale: A, E, I, O, U, Ă, Â și Î?
Care este singurul cuvânt din limba română care conține toate cele 8 vocale: A, E, I, O, U, Ă, Â și Î?
Spre deosebire de alte limbi, limba română conține șapte vocale astfel: a, e, i, o, u, ă, î (â). Sau opt, dacă luăm separat „î” și „â”. Conform definiției, vocala este un sunet... citește tot
De ce se urează „Casă de piatră” la nuntă? Din ce obicei ciudat provin aceste cuvinte?
De ce se urează „Casă de piatră” la nuntă? Din ce obicei ciudat provin aceste cuvinte?
În multe culturi, căsătoria este văzută ca un moment sacru și semnificativ în viața unei persoane. Nunta este considerată unul dintre cele mai importante eveniment din viața românilor. Fie... citește tot
Ziua în care la vot s-au prezentat în România 86% dintre cei cu drept de vot!
Ziua în care la vot s-au prezentat în România 86% dintre cei cu drept de vot!
Cea mai numeroasă prezență la vot din istoria României s-a înregistrat în anul 1990, la câteva luni după ce România scăpa de decenii de dictatură. Regimul ceaușist era îngenunchiat, iar... citește tot