Cu o suprafață de 17.100.000 km², Rusia este cea mai întinsă națiune de pe Glob. Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei în 2014 odată cu anexarea Crimeei și extins dramatic în 2022 a ridicat o întrebare esențială pentru opinia publică internațională: de ce continuă Rusia să vrea mai mult teritoriu, în ciuda costurilor economice, umane și politice? Ce câștigă, concret, Moscova dacă mai adaugă mii de kilometri pătrați de pământ ucrainean?
Pentru Kremlin, expansiunea teritorială nu este doar o chestiune de „pământ” în sens fizic, ci mai ales de control geopolitic. Ucraina este o piesă-cheie în balanța de putere dintre Rusia și Occident. Dacă Ucraina se integrează complet în structurile europene și euroatlantice (UE, NATO), Rusia pierde un stat-tampon și o parte din influența sa regională.
Prin ocuparea unor teritorii-cheie din estul și sudul Ucrainei (cum ar fi Donbasul sau zone de coastă la Marea Neagră), Rusia își asigură un baraj strategic împotriva extinderii influenței occidentale. În logica Kremlinului, mai mult teritoriu înseamnă mai mult control – și mai multă putere de negociere.
Estul Ucrainei este bogat în resurse naturale, inclusiv cărbune, minerale și terenuri agricole fertile. De asemenea, zonele sudice oferă acces la porturi importante la Marea Neagră, cum ar fi Mariupol sau Herson, esențiale pentru comerț și pentru proiecția navală a Rusiei.
Controlul acestor regiuni înseamnă nu doar slăbirea economiei ucrainene, ci și consolidarea propriei baze industriale și logistice. Într-un scenariu de izolare internațională, Rusia are interesul să devină cât mai autarhică – iar resursele teritoriale joacă un rol major în acest plan.
Pentru Vladimir Putin și cercul său de putere, expansiunea teritorială are și o dimensiune simbolică puternică. Regiunile din estul Ucrainei sunt prezentate ca „pământuri istorice rusești” sau „lume rusă”, care trebuie „eliberate” și reunificate cu patria-mamă. Acest discurs are rolul de a legitima agresiunea și de a mobiliza sprijin intern, mai ales într-o societate în care presa este strict controlată.
Recâștigarea unui statut de mare putere – similar cu cel de pe vremea Uniunii Sovietice – este un element identitar pentru actualul regim de la Moscova. În această logică, câștigul teritorial devine o formă de restaurare a demnității și influenței Rusiei.
Cu cât Rusia ocupă mai mult teritoriu ucrainean, cu atât slăbește mai tare statul ucrainean. În viziunea Kremlinului, un vecin slab, dezbinat și în permanent conflict este mai ușor de manipulat și de împiedicat să se alinieze cu Vestul. Rusia nu are nevoie neapărat de anexarea întregii Ucraine, ci de o țară instabilă, vulnerabilă și dependentă de Moscova în anumite aspecte.
În mod paradoxal, războiul aduce un beneficiu intern pentru regimul Putin. În contextul unei economii afectate și al tensiunilor sociale, narațiunea cuceririi și a apărării „valorilor rusești” poate fi folosită ca o formă de coagulare a societății în jurul conducerii. Războiul devine, astfel, un instrument de menținere a puterii, mai ales în lipsa unui sistem democratic real.
Așadar, dorința Rusiei de a cuceri mai mult teritoriu în Ucraina nu este despre „pământ” în sens strict. Este vorba despre putere, control, simbolism și supraviețuirea regimului de la Kremlin. În timp ce costurile sunt uriașe, câștigurile – din perspectiva unei elite care gândește în termeni de putere geopolitică și supraviețuire politică – par să justifice continuarea conflictului.
Întrebarea nu este doar „la ce o ajută?”, ci și „Ce riscă Rusia dacă nu o face?” – iar în logica liderilor de la Moscova, stagnarea sau înfrângerea sunt opțiuni mai periculoase decât agresiunea.
