De ani buni Vladimir Putin se laudă cu faptul că Rusia nu a fost niciodată învinsă. E drept că Napoleon Bonaparte și Adolf Hitler au dat greș când au ajuns în estul Europei, dar a existat un popor care a stăpânit Rusia mai bine de două secole.
Istoriografia rusă a reușit să construiască mitul unei Rusii purtând o aură de invincibilitate, niciodată învinsă într-un război important și niciodată ocupată. Și e drept că nume mari ale istoriei ca regale Suediei Carol al XII-lea, în 1708-1709, francezul, Napoleon Bonaporte I, în 1812, și Adolf Hitler în al 2-lea război mondial au dat greș. Și totuși, sunt voci care spun că armatele care au atacat Rusia erau superioare, dar mărimea Rusiei, iernile grele sau sărăcia din acele locuri au fost potrivnice armatelor cuceritoare.
„Rusia a fost înfrântă în mai multe bătălii, a pierdut războiul și a fost luată și ținută în stăpânire o lungă perioadă de timp, mai precis vreme de peste 250 de ani, din 1223 și până la 1480. Cei care au făcut această ispravă, într-adevăr nerepetată de atunci, au fost tătarii, cunoscuți o vreme și sub numele de mongoli. Faptul că acest adevăr istoric nu este cunoscut publicului larg este efectul străduințelor înverșunate ale istoriografiei imperiale ruse, care de mai multe sute de ani caută să falsifice istoria raporturilor tătaro-ruse și chiar să elimine tătarii nu numai din istoria Rusiei, ci și din cea universală”, afirmă istoricul Tasin Gemil.
În secolul al XIII-lea, armatele mongole conduse de Batu Han, nepotul celebrului Ginghis Han, au invadat teritoriile Rusiei medievale. După bătălii crâncene și distrugerea unor orașe importante, cum ar fi Kievul (1240), mongolii au impus dominația lor asupra principatelor rusești. Această perioadă este cunoscută în istorie sub numele de „jugul tătar-mongol”.
Deși mongolii nu au ocupat direct toate teritoriile și nu au instituit o administrație de tip colonial, controlul lor era total în plan politic și economic. Marii cneji ruși trebuiau să obțină confirmarea hanului pentru a conduce și plăteau tribut anual Hoardei de Aur. Orice nesupunere era pedepsită cu invazii, distrugeri și înlocuirea conducătorilor locali.
Această relație de vasalitate a durat din aproximativ 1240 până în 1480 – mai bine de două secole. Practic, Hoarda de Aur era puterea reală din spatele tronurilor rusești, influențând și chiar modelând dezvoltarea politică și militară a statelor medievale ruse.
Momentul simbolic al eliberării de sub jugul mongol a fost așa-numita „Stare pe râul Ugra” (1480), când Ivan al III-lea, Mare Cneaz al Moscovei, a refuzat să mai plătească tribut hanului. Armatele ruse și cele ale Hoardei Mari (ultima formă a Hoardei de Aur) s-au confruntat într-un impas militar care s-a încheiat fără luptă. Retragerea tătarilor a fost interpretată drept sfârșitul dominației mongole.
Totuși, influența mongolă nu s-a evaporat. Practici administrative, tactici militare și chiar limbaj politic au fost preluate de elitele ruse din acea perioadă. În multe privințe, Rusia medievală a fost marcată profund de acest secol de „dependență” care i-a modelat statul centralizat și stilul autoritar de guvernare.
