Ce s-a întâmplat azi, 1 iulie?

01.07.2021
Ce s-a întâmplat azi, 1 iulie?

Astăzi, 1 iulie, au avut loc pe tot Globul, de-a lungul timpului, tot felul de evenimente care au scris istorie. Multe dintre ele au fost uitate odată cu trecerea anilor, însă, acum, redactorii shtiu.ro le readuc în atenția cititorilor.

Ce s-a întâmplat azi, 1 iulie?

1863 Are loc Bătălia de la Gettysburg, fiind considerată punctul de cotitură în Războiului Civil American. Lupta a fost dată pe teritoriul statului Pennsylvania, între 1 iulie și 3 iulie. Potrivit istoricilor, după acest conflict lucrurile au decurs în favoarea uniunii. La Bătălia de la Gettysburg au participat în total 160 de mii de oameni, dintre care peste 50 de mii și-au pierdut viața. Combatanții au fost Statele Unite ale Americii, favorabile uniunii conduse de către George Gordon Meade și Statele Confederate ale Americii în frunte cu Robert Edward Lee. Bătălia s-a încheiat cu victoria Statelor Unite ale Americii.

1878 Un eveniment important pentru români, fiindcă este încheiat Congresul de pace de la Berlin. Astfel, s-au recunoscut independența României și drepturile ei asupra Dobrogei. Totodată, județele Cahul, Bolgrad și Ismail, din sudul Basarabiei sunt încorporate Imperiului Țarist.

1903 Este data la care începe oficial prima ediție a Turului Franței. Competiția este considerată cea mai grea și complexă întrecere ciclistă din lume.

1908 Este adoptat SOS ca semnal internațional de urgență. În felul acesta cei care văd acest semn sau aud acest semnal știu că cineva are nevoie de ajutor.

1920 La Sibiu este înființată „Școala militară de ofițeri activi de infanterie”. Aceasta a fost inaugurată pe data de 19 decembrie în același an. În prezent, instituția se numește Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.

1961 S-a născut Diana, Prințesă de Wales. Aceasta fost prima soție a lui Charles, Prinț de Wales, moștenitorul tronului Regatului Unit. Cuplul regal a avut doi copii: William, Duce de Cambridge și Prințul Harry.

1990 Are loc reunificarea Germaniei. Drept urmare, Germania de Est acceptă marca ca monedă de schimb. În felul acesta s-au unit economiile Germaniilor de Est și de Vest.

1993 A intrat în vigoare, pentru prima dată în istoria României, taxa pe valoare adăugată (TVA) și a avut loc, totodată, liberalizarea completă a prețurilor.

2005 A fost un important pentru finanțele României, fiindcă a fost introdus în circulație leul nou, urmând ca până la 31 decembrie 2006 leii vechi să circule în paralel cu cei noi. Astfel, 10.000 lei vechi au devenit un leu nou.

Foto: Pexels.com și Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot