Ori de câte ori vorbim despre politică, armată, economie sau chiar sport, Germania reprezintă un etalon pentru toată lumea, inclusiv pentru noi, românii. Dar, oare, câți dintre noi știm de unde vine denumirea de „german” pe care o folosim aproape zilnic în diverse conversații, indiferent de context sau de tema abordată?
Cuvântul „Germania/german” provine din limba latină și a fost folosit de Împăratul roman Iulius Cezar în lucrarea sa „Note despre războiul galic”, în care vorbește despre popoarele care locuiau în partea de Est a fluviului Rin și pe care avea să le invadeze în primăvara anului 55 î.Hr. Cuvântul „german” fusese adoptat de Iulius Cezar dintr-un termen galic și ar fi însemnat „vecin”.
În vorbirea curentă, pentru a face referire la locuitorii Germaniei, folosim deseori cuvântul „neamț”. Acesta provine din vocabularul limbilor slave în care cuvântul „neamț” are semnificația de „mut”. De altfel, așa îi numeau slavii pe germani din cauză că nu le înțelegeau limba.
Cel mai elocvent exemplu ni-l oferă limba poloneză, care este limbă de origine slavă. Pentru Germania polonezii folosesc cuvântul Niemcy (se pronunță niemțî). Se poate observa cu ușurință asemănarea dintre cele două cuvinte, explicația fiind că sunt cuvinte înrudite.
Noi, românii, folosim ambele variante. Când este vorba despre ceva oficial sau literar, spunem „german”, în timp ce varianta „neamț” o folosim în vorbirea curentă.
Faptul că utilizăm ambele variante se explică prin faptul că, deși este o limba romanică, limba română are și foarte multe influențe slave deoarece că toți vecinii României, cu excepția ungurilor, vorbesc o limba slavă.
În țara noastră există o regiune unde toponimul „neamț” are o etimologie interesantă. Cuvântul apare în denumirea mănăstirii, orașului reședință de județ, a târgului, a cetății și a râului care odinioară se numea Ozana.
Istoricii susțin că, în cazul de față, cuvântul „neamț” nu arată originea unui popor sau a unui grup de oameni care au trăit în această zonă. El se referă la originea slavă a cuvântului care aici are semnificația de „tăcut” sau „liniștit” așa cum sunt Cetatea Neamț sau râul Neamț, după cum scrie adevărul.ro.
Germanii preferă să locuiască în chirie încă din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945). La predarea necondiționată a Germaniei în mai 1945, 20% din fondul de locuințe al Germaniei era distrus. Aproximativ 2,25 milioane de case au dispărut și alte 2 milioane au fost avariate. Un recensământ din 1946 a arătat că erau necesare 5,5 milioane de locuințe pentru a deveni viitoarea Germanie de Vest.
Problema locuințelor în Germania nu a fost singura problemă. Economia trecea printr-o perioadă dificilă, astfel finanțarea a fost imposibilă și moneda națională a fost practic lipsită de valoare. Un program guvernamental era singura modalitate de a satisface nevoia de case.
Un program de locuințe ar fi readus simultan oamenii la muncă și ar fi redus stresul crizei locuințelor. Din cauza unor astfel de îngrijorări politice – precum și a unei nevoi reale, Germania de Vest și-a conceput politica de locuințe astfel încât să poată beneficia cât mai mulți oameni de un acoperiș deasupra capului.
La scurt timp după înființarea Germaniei de Vest în 1949, guvernul a promulgat prima sa lege a locuințelor. Legea a fost concepută pentru a stimula construcția de case care să răspundă nevoilor populației.
Programul a funcționat și construcția locuințelor a crescut datorită unei combinații de subvenții directe și scutiri generoase de impozite disponibile entităților publice, non-profit și private. Astfel, până în 1962, necesarul de locuințe era de aproximativ 658.000. Marea majoritate a unităților de locuit noi erau închiriate pentru că a existat o cerere redusă din partea potențialilor cumpărători. Piața ipotecară germană a fost incredibil de slabă, iar băncile au cerut debitorilor săi avans mare și puțini germani aveau bani la acea vreme.
Este demn de remarcat faptul că Germania nu a fost singura țară cu o criză a locuințelor după Al Doilea Război Mondial. Marea Britanie a avut probleme similare, însă cu toate acestea, britanicii nu au rămas chiriași. Rata proprietății britanice este de aproximativ 66%, mult mai mare decât cea a Germaniei.
Din cauza dificultăţilor întâmpinate în obţinerea unui credit ipotecar, germanii au continuat să închirieze.
