Cea mai mică viteză de pe planetă este cea de creștere a cristalelor gigantice din peștera Naica, din Mexic. Sunt printre cele mai mari cristale de pe planetă. Ajung la 12 m lungime și la 55 de tone greutate.
În adâncul munților Sierra de Naica, în statul Chihuahua din Mexic, se află una dintre cele mai impresionante formațiuni naturale cunoscute: Peștera Cristalelor Gigantice, denumită oficial Cueva de los Cristales. Descoperită accidental în anul 2000, această cavitate a devenit celebră datorită dimensiunilor fără precedent ale cristalelor din interiorul său.
Peștera a fost descoperită de doi mineri care lucrau la extinderea unui tunel în mina Naica, aflată la aproximativ 300 de metri sub suprafața pământului. În timpul lucrărilor, aceștia au pătruns într-o cavitate plină cu structuri cristaline uriașe, perfect transparente, care păreau mai degrabă grinzi de sticlă decât formațiuni naturale.
Cristalele din peșteră sunt formate din selenit, o varietate de gips (sulfat de calciu dihidrat). Unele dintre ele ating lungimi de până la 12 metri și diametre de peste 4 metri, iar greutatea lor este estimată la zeci de tone. Acestea sunt considerate cele mai mari cristale naturale descoperite vreodată pe Terra.
Forma lor este alungită, prismatică, iar multe dintre ele traversează întreaga peșteră, sprijinindu-se de pereți sau intersectându-se între ele într-un mod spectaculos.
Cristalele cresc 0.000014 nanometri pe secundă. Într-un an cresc 0.00044 mm. Adică mai puțin de o jumătate de milionime de metru.
Stalagmitele cresc mai repede iar plăcile tectonice se mișcă mult mai repede decât cristalele din peștera Naica.
Ca o comparație, într-o sută de ani munții se înalță cu centimetri sau cu zeci de cm, iar cristalele astea cresc doar cu 0.044 mm. De exemplu, părul nostru crește cu 15 cm pe an. E rachetă pe lângă cristale.
Peștera Cristalelor este un mediu aproape imposibil de suportat pentru oameni. Temperaturile ridicate, combinate cu o umiditate foarte mare, fac ca organismul uman să se supraîncălzească rapid. Fără echipament special de răcire, expunerea poate deveni periculoasă în doar câteva minute.
Din acest motiv, accesul este strict limitat. Turiștii nu pot vizita peștera, iar cercetătorii pot intra doar pentru perioade scurte și în condiții controlate.
