Ce i-a spus Albert Einstein lui Charlie Chaplin când l-a întâlnit?

17.06.2021
Ce i-a spus Albert Einstein lui Charlie Chaplin când l-a întâlnit?

Pe 2 februarie anul acesta s-au împlinit nouă decenii de la prima întâlnire a lui Albert Einstein cu Charlie Chaplin, doi dintre cei mai importanți oameni din perioada interbelică. Unul era cel mai mare actor de comedie din era filmului mut, iar celălalt unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii.

Acea întâlnire avea să marcheze începutul unei prietenii pe cât de improbabile, pe atât de frumoasă între cei doi.

Ce i-a spus Albert Einstein când l-a întâlnit pe Charlie Chaplin?

Încă cetățean german la acea vreme, Einstein devenise celebru în întreaga lume după ce descoperise teoria relativității, descoperire care i-a adus în 1921 Premiul Nobel pentru Fizică.

Aflat în vizită la Los Angeles împreună cu soția sa Elsa Einstein, geniul fizicii a vizitat celebrele Universal Studios de la Los Angeles, ocazie cu care l-a cunoscut pe geniul filmului mult. Se spune că Chaplin a fost singura persoană de la Hollywood pe care Einstein a dorit să o cunoască.

Atunci când două genii din știință, arte sau literatură se întâlnesc, doar lucruri mărețe se întâmplă, iar întâlnirea dintre Einstein și Chaplin nu a făcut excepție de la regulă.

Charlie Chaplin i-a invitat pe Albert și Elsa Einstein la cină. Apoi, au mers împreună la premiera filmului City Lights (n.n. – Orașul Luminilor), pe care actorul l-a regizat și în care a interpretat rolul principal.

Au ajuns în fața cinematografului în aplauzele a mii de oameni. Mai puțin obișnuit cu ovațiile publice, renumitul fizician i-a spus noului său prieten:

„Ceea ce admir cel mai mult la arta ta este universalitatea ta. Nu spui nici măcar un cuvânt și totuși lumea te înțelege!”.

Replica pe care Charlie Chaplin i-a dat-o lui Einstein a fost pe măsură:

„Adevărat, însă faima ta este și mai mare! Toată lumea te admiră, chiar dacă nu înțelege nici un cuvânt din ceea ce spui”.

Foto: Wikipedia

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Momentul de care ne temem: Data la care pe Terra va fi imposibil de locuit
Momentul de care ne temem: Data la care pe Terra va fi imposibil de locuit
Cu sau fără aportul nostru, va veni o zi în care Terra nu va mai fi locuibilă. Când acest lucru se va întâmpla, omenirea va fi istorie. Supercalculatoarele programate de oamenii de știință... citește tot
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot