Ce s-a întâmplat azi, 13 iunie?

13.06.2022
Ce s-a întâmplat azi, 13 iunie?

Pe data de 13 iunie, în calendarul creștin-ortodox, sunt sărbătoriți Sf. Mc. Achilina din Țara Sfântă și Sf. Ierarh Trifilie. Această dată reprezintă cea de-a 164-a zi a calendarului gregorian și ziua a 165-a în anii bisecți.

Evenimente istorice 13 iunie

1848 – La această dată, Gheorghe Bibescu, domnul Țării Românești (1842-1848), a abdicat de la tron și a plecat la Brașov.

1909 – S-a născut Eugen A. Pora. Acesta a fost un zoolog, ecofiziolog și oceanograf român, membru titular al Academiei Române. Pora a murit pe data de 28 octombrie 1981, la vârsta de 72 de ani.

1930 – În această zi, a luat naștere al doilea guvern condus de Iuliu Maniu (13 iunie – 8 octombrie 1930). Primul mandat al guvernului Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928 – 7 iunie 1930) s-a terminat cu demisia acestuia, care refuza instaurarea ca rege a lui Carol al II-lea, care, în 1925, renunțase de bunăvoie la drepturile succesorale.

1932 – A luat naștere, la Constanța Institutului de Biooceanografie.

1941 – Nu mai putin de 31.000 de oameni au fost deportați, în noaptea de 12 spre 13 iunie, din Basarabia și Bucovina de Nord în Siberia.

1952 – A fost o zi istorică pentru aviația din România, fiindcă Gheorghe Cucu a realizat primul zbor fără motor din țara noastră. Acesta a parcurs o distanță de 300 de kilometri (Cluj-Siliștea-Buzău).

1959 – S-a născut Klaus Werner Iohannis. Acesta are etnie germană și este al 5-lea președinte al României. Iohannis a fost profesor de fizică și inspector școlar înainte de a deveni primar al municipiului Sibiu în anul 2000, iar în 2014 a fost ales președintele României. În cel de-al doilea scrutin, Iohannis l-a învins pe Victor Ponta, liderul PSD, care era mare favorit după primul tur, având un avantaj de 10 procente. Klaus Iohannis l-a succedat în funcție pe Traian Băsescu.

1965 – Echipa de volei masculin Rapid București a cucerit pentru a treia oară Cupa de Cristal, decernată celei mai bune echipe de pe continentul european.

1990 – A început cea de-a treia mineriadă, din anul 1990, cea mai sângeroasă dintre toate.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Pe 9 mai 2025, istoria Bisericii Catolice a fost marcată de un eveniment fără precedent: alegerea cardinalului Robert Francis Prevost ca primul papă american din istorie. Originar din Statele... citește tot