Ce s-a întâmplat azi, 4 martie?

04.03.2022
Ce s-a întâmplat azi, 4 martie?

De-a lungul timpului, omenirea a fost martora unor evenimente care au rămas în istorie prin influența pe care au avut-o, la vremea respectivă, asupra vieții de zi cu zi. Data de 4 martie a consemnat, în trecut, multe fapte a căror amprentă se simte și în prezent.

Trebuie precizat că această dată reprezintă cea de-a 63-a zi a calendarului gregorian, iar în calendarul romano-catolic este sărbătorit Sfântul Cazimir (1458-1484).

Evenimente istorice 4 martie

1275 – În China a avut loc o eclipsă totală de Soare.

1461 – În Anglia a avut loc Războiul celor două roze, iar regele Henric al VI-lea al, care aparținea casei Lancaster, este detronat de către vărul său, Eduard al IV-lea, care va deveni rege și va impune casa de York.

1678 – S-a născut Antonio Vivaldi. Acesta a fost unul dintre cei mai celebri compozitori italieni din istorie. Melodiile sale sunt apreciate și în prezent.

1769 – A fost un an important pentru știință, fiindcă astronomul francez Charles Messier a observat pentru prima dată Nebuloasa Orion.

1789 – A fost anul în care, la New York, s-a întrunit pentru prima dată Congresul Statelor Unite ale Americii, care a pus în vigoare Constituția.

1790 – În Franța are loc o nouă organizare administrativă a teritoriului, țara fiind împărțită în 83 de departamente, în încercarea de a disloca loialitățile regionale bazate pe proprietatea asupra pământului de către nobilime.

1801 – Thomas Jefferson devine președintele Statelor Unite ale Americii, primul de la inaugurarea noii capitale a SUA la Washington.

1821 – În timpul Revoluției de la 1821 a lui Tudor Vladimirescu, oastea sa a ocupat în această zi Slatina.

1882 – S-a născut Nicolae Titulescu. În decursul vieții acesta a fost a fost diplomat, jurist, profesor universitar și om politic român, fost președinte al Ligii Națiunilor și membru titular al Academiei Române. Titulescu a murit pe 17 martie 1941, la vârsta de 59 de ani.

1915 – Rusia a anunțat marile puteri europene că a hotărât să anexeze Constantinopolul și strâmtorile Bosfor și Dardanele.

1945 – Finlanda a declarat război Germaniei naziste.

1947 – Franța și Marea Britanie au semnat tratatul de alianță de la Dunkerque.

1977 – La această dată a avut loc un cutremur devastator în României, nu mai puțin de 1.500 de persoane pierzându-și viața. Seismul a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter.

1977 – În urma cutremurului a murit marele actor Toma Caragiu. Acesta a avut o activitate bogată în radio, teatru, televiziune și film. Actorul avea doar 51 de ani și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

2018 – Fostul spion MI6 Serghei Skripal și fiica sa au fost otrăviți cu Noviciok în Salisbury, Anglia.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot