Ce s-a întâmplat azi, 2 martie?

02.03.2022
Ce s-a întâmplat azi, 2 martie?

Cei născuți pe data de 2 martie ar trebuie să știe că în această zi, de-a lungul istoriei, au avut loc mai multe evenimente importante. Multe dintre acestea au fost uitate, însă redactorii shtiu.ro le readuc în evidență pe cele care contează. Trebuie precizat că această dată este cea de-a 61-a zi a calendarului gregorian.

În această zi, în calendarul creștin-ortodox, sunt sărbătoriți Sfântul Sfințit Mc. Teodot, Sfântul Mc. Isihie și Nestor.

Evenimente istorice 2 martie

1716 – Dimitrie Cantemir a scris prima monografie geografică, intitulată Descriptio Moldaviae. Lucrare scrisă în limba latină a fost realizată la cererea Academiei din Berlin. Opera este formată din trei părți și este însoțită de prima hartă a Moldovei.

1836 – Texas și-a declarat independența față de Mexic și a devenit Republica Texas.

1855 – Alexandru al II-lea este numit țar al Rusiei. Reformele sale au dus la emanciparea populației, însă nu au fost pe placul revoluționarilor de stânga care l-au asasinat pe 13 martie 1881.

1870 – Bogdan Petriceicu Hașdeu a scos, pe tarabele din București, revista „Columna lui Traian”.

1916 – Regina Elisabeta a României, soția lui Carol I, moare la București la vârsta de 72 de ani. De-a lungul vieții sale, aceasta a susținut o serie de personalități artistice și literare cu burse și bani. O mare iubitoare și creatoare de poezii, Regina Elisabeta a României a fost cunoscută în lumea literară sub pseudonimul Carmen Sylva.

1933 – S-a născut Mihail Gorbaciov. Acesta a fost conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991, perioadă în care a avut o serie de forme care au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

Mihail Gorbaciov, împreună cu președintele SUA Ronald Regan.

1941 – Generalul Ion Antonescu organizează un referendum, ca urmare a rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, cu privire la politica internă, iar populația a ales să meargă pe mâna mareșalului în proporție de 90%.

1949 – În România este adoptată legea de expropriere a moșiilor mai mari de 50 de hectare.

1969 – Are loc primul zbor al avionului supersonic franco-britanic de călători, Concorde 001, care va depăși viteza sunetului la 1 octombrie 1969.

1972 – La București ia naștere Asociația Scriitorilor.

1986 – Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a semnat „Australia Bill”, ce reglementează relațiile politice și juridice cu Australia.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce se schimbă în lumea cripto? De la active digitale la instrumente pentru economia modern
Ce se schimbă în lumea cripto? De la active digitale la instrumente pentru economia modern
Cripto nu mai stă doar pe forumuri, în grafice roșii și verzi, sau în glume cu monede care sar peste noapte. Intră în aplicații de plăți, contracte comerciale, jocuri, artă digitală și... citește tot
Putin provoacă Japonia! Care este povestea Insulelor Kurile? Cum au ajuns la ruși, deși erau teritorii japoneze?
Putin provoacă Japonia! Care este povestea Insulelor Kurile? Cum au ajuns la ruși, deși erau teritorii japoneze?
Rusia și Japonia, în fața unui conflict diplomatic istoric, după ce Vladimir Putin s-a deplasat pe Iturup, una dintre insulele arhipelagului Kurile, revendicate atât de Moscova, cât şi de... citește tot
IRI Travel lansează pachete speciale pentru Eurovision 2027 în Burgas – Bulgaria
IRI Travel lansează pachete speciale pentru Eurovision 2027 în Burgas – Bulgaria
IRI Travel, principalul touroperator specializat pe destinația Bulgaria din România, anunță pregătirea unor programe turistice speciale dedicate concursului Eurovision Song Contest 2027, care va... citește tot