Limba română are multe capcane, putând adesea să ne pună în dificultate sau în situația de a ezita în ceea ce privește utilizarea corectă a unor cuvinte ce fac parte din categoria excepțiilor sau a formelor neregulate. Verbul a trebui reprezintă una dintre aceste capcane.
Un prim fapt ce merită adus în discuție încă de la început este acela că, la forma de infinitiv (adică cea pe care o regăsim în dicționar), verbul a trebui se notează cu un singur i. De aceea, se vor nota tot cu un singur i și toate celelalte forme în alcătuirea cărora intră infinitivul acestui verb. Spre exemplu, viitorul standard (va trebui), condiționalul-optativ, prezent (ar trebui).
Confuzia cea mai mare o provoacă verbul atunci când trebuie să îl conjugăm, iar aceasta se datorează faptului că verbul a trebui face parte dintr-o clasă de verbe speciale, numită CLASA VERBELOR UNIPERSONALE.
Ce sunt verbele unipersonale? Există și alte asemenea verbe?
Este foarte simplu! Așa cum ne sugerează și denumirea acestei clase, verbele unipersonale sunt acele verbe care au o formă unică, pentru persoana a III-a, singular (trebuie, ar trebui etc). Mai există alte câteva verbe de acest tip (de pildă, se cuvine, se cade etc).
Totodată, la bază, verbul a trebui este și un verb impersonal, ceea ce înseamnă că subiectul său nu va fi unul care să desemneze o persoană, ci se va exprima fie printr-o propoziție subordonată subiectivă, introdusă printr-o conjuncție (Trebuie neapărat/¹ să veniți aici/² – unde propoziția a doua îndeplinește funcția de subiect pentru verbul trebuie, din primul enunț), fie printr-un nominal (un substantiv, un pronume sau un numeral) care nu desemnează o persoană (Îmi trebuie cartea – unde substantivul cartea este în poziția de subiect).
Limba este însă un element dinamic, aflat în continuă schimbare. Și, chiar dacă se modifică mult greu și într-un timp mai îndelungat decât elementele de vocabular sau decât sensurile cuvintelor, trăsăturile morfologice ale unor termeni suferă și ele adaptări. Astfel, lucrările de gramatică ce normează limba română (GALR, GBLR – a se vedea sursele de la finalul articolului) constată că există o tendință a vorbitorilor de a personaliza verbele de tipul a trebui și, tocmai această tendință a dus la crearea unor noi forme pentru persoana a III-a plural. Această schimbare nu s-a produs deocamdată decât în cazul formelor de trecut și de viitor ale indicativului. Așadar, sunt corecte formele:
Eu trebuia să rămân; ei trebuiau să stea (indicativ, imperfect)
Tu a trebuit să rămâi acolo; ei au trebuit să stea (indicativ, pf. Compus)
El trebui să rămână acolo; ei trebuiră să stea (indicativ, pf. Simplu)
Noi trebuise să rămânem acolo; ei trebuiseră să stea (indicativ, mai-mult-ca-perfect)
Voi va trebui să rămâneți acolo; ei vor trebui să stea (indicativ, viitor standard)
Cei care își doresc să aprofundeze subiectul pot consulta câteva lucrări de specialitate (care sunt puțin mai greu de parcurs de către nespecialiști) la capitolul dedicat grupului verbal:
Gramatica limbii române (GALR), vol. I, Cuvîntul, Editura Academiei române, București, 2008.
Gramatica de bază a limbii române (GBLR), Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2016.
Pentru cei mai mulți dintre noi, utilă este consultarea DOOM2 (în curând va apărea ediția a treia a dicționarului), care nu ne oferă explicații privind formele corecte atât de detaliat, însă ne indică formele corecte ale unor termeni în privința cărora avem ezitări.
