Salomeea, moașa lui Iisus Hristos, înmormântată într-o peşteră din Israel

29.12.2022
Salomeea, moașa lui Iisus Hristos, înmormântată într-o peşteră din Israel

Iisus Hristos este personajul principal al creștinismului. Fiul lui Dumnezeu a venit pe lume pentru a izbăvi omenirea de păcate, sacrificiul său reprezentând cel mai bine acest lucru. Viața Mântuitorului a fost analizată pe toate planurile de istorici, persoanele din jurul său fiind și ele studiate de adepții creștinismului și nu numai. Astfel, se spune că s-a descoperit mormântul moașei lui Iisus Hristos, Salomeea, într-o peșteră din Israel.

În peșteră, arheologii au descoperit mai multe artefacte și sculpturi care dovedesc că această zonă a fost un loc de pelerinaj pentru primii creștini. Unele inscripții de pe pereți sunt în limba arabă, iar podeaua este din mozaic. Cu toate că situl a fost descoperit de arheologi în anul 1984 a fost pentru prima dată când a fost excavată curtea din fața peșterii, un loc de 350 metri pătrați. Potrivit datelor istorice, peștera a fost folosită ca locație pentru înmormântări de o familie evreiască bogată.

Mormântul atestă faptul că proprietarii săi erau o familie cu un statut înalt în câmpia iudaică în perioada celui de-al Doilea Templu, care a durat din 516 î. de Hr. până în anul 70 d. Hr., se arată în comunicatul Autorității Israeliene pentru Antichități, potrivit friendsofiaa.org.

Salomeea, moaşa lui Iisus Hristos?

Povestea moașei Salomeea nu apare în Noul Testament, astfel că ea poate fi pusă la îndoială. Cu toate acestea, viața ei este relatată în Evanghelia lui Iacov, care este considerată apocrifă de către creștini. În această relatare Salomeea a fost asociată cu o altă moașă, al cărei nume nu este prezentat, care a participat la nașterea lui Iisus Hristos.

Moașa fără nume ar fi avut de suferit fiindcă nu a crezut că Maria, mama lui Iisus, ar fi fost virgină și, drept urmare, i-ar fi paralizat mâna când a stat lângă Fecioara Maria. Povestea spune că ea s-ar fi vindecat doar după ce ar fi atins leagănul Mântuitorului.

În Noul Testament, Salomeea a fost o ucenică a lui Iisus din Nazaret care apare pentru scurt timp în evangheliile canonice și în scrierile apocrife. Ea este menționată de Marcu ca prezentă la răstignire și ca una dintre femeile care au găsit mormântul lui Hristos gol. Interpretarea a identificat-o în continuare cu alte femei care sunt menționate, dar nu sunt numite în evangheliile canonice. În special, ea este adesea identificată ca soția lui Zevedeu, mama lui Iacov și Ioan, doi dintre cei doisprezece apostoli. În tradiția medievală, Salomeea (ca Maria Salomeea) a fost socotită ca fiind una dintre Cele Trei Marii care erau fiicele Sfintei Ana, făcând-o astfel sora bună sau sora vitregă a Mariei, mama lui Iisus, potrivit Wikipedia.org.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Care este istoria cârnaților de Pleșcoi, faimosul preparat buzoian?
Care este istoria cârnaților de Pleșcoi, faimosul preparat buzoian?
Cârnații de Pleșcoi nu reprezintă doar un simplu mezel uscat și picant, ci o adevărată capodoperă a supraviețuirii, adaptării și rafinamentului gastronomic din Subcarpații de Curbură. Cu... citește tot
De ce dungile orizontale, alb cu negru, sunt asociate cu închisoarea? Care este originea lor?
De ce dungile orizontale, alb cu negru, sunt asociate cu închisoarea? Care este originea lor?
Imaginea clasică a deținutului îmbrăcat într-o uniformă cu dungi orizontale alb-negru este adânc înrădăcinată în cultura populară. De la desene animate și benzi desenate la filme și... citește tot
Românii nu știu să meargă pe autostradă. 5 greșeli pe care le fac conducătorii auto pe autostrăzi
Românii nu știu să meargă pe autostradă. 5 greșeli pe care le fac conducătorii auto pe autostrăzi
Rețeaua de autostrăzi din România a crescut considerabil în ultimii ani, însă stilul de condus al multor șoferi a rămas blocat pe drumurile naționale cu o singură bandă pe sens. Lipsa de... citește tot