În Roma Antică, sexul era un mod de viață. Romanii se arătau toleranţi faţă de cele mai multe practici sexuale, fără a blama homosexualitatea sau relaţiile homosexuale, iar prostituate puteau fi găsite pe toate străzile din Roma Antică. Prostituția era legală și relativ comună, dar nu neapărat respectată. Acestea erau împărțite în categorii, în funcție de serviciile prestate.
Două clase de prostituate au apărut în epoca târzie republicană şi în cea timpurie a Romei imperiale. Prostituatele care trăiau şi lucrau în bordeluri trebuiau să se înregistreze în comunitate, să achite o taxă specială în schimbul căreia primeau licenţa pentru practicarea prostituţiei (licentia stupri).
Prostituatele din înalta clasă, descrise ca „delictae” sau „pretiosae” erau curtezane, patronate de oameni cu avere şi cu un statut social superior. Faptul că latinii au cel puţin 25 de termeni pentru „prostituată” spune multe despre varietatea şi importanţa acestora în societatea romană, afirmă profesorul James A. Brundage, profesor emerit de istorie la Universitatea din Kansas. Potrivit acestuia, nu toate prostituatele, bărbaţi sau femei, proveneau din rândul adulţilor.
„Marţial se referă de două ori la prostituţia în rândul copiilor ca fiind comună şi ia în derâdere eforturile împăratului Domniţian de a scoate în afara legii practica plasării copiilor în bordeluri. Folosirea copiilor pentru prostituţie era o sursă comună de câştig al oamenilor săraci din Roma, la fel ca în alte părţi ale Imperiului. Pentru părinţii acestora reprezenta un mijloc de a obţine bani de la copiii nedoriţi şi în acelaşi timp de a reduce zestrea provenită din resursele familiilor”, scrie istoricul James A. Brundage în lucrarea „Lege, Sex şi Societatea Creştină în Europa Medievală”.
Alte surse împart prostituatele în patru clase astfel:
Meretrices – prostituatele înregistrate oficial, care își desfășurau activitatea legal și trebuiau să se înscrie la autorități. Unele aveau chiar clienți stabili sau lucrau în bordeluri.
Lupae – cele care lucrau în „lupanare” (bordeluri), termenul provenind de la „lupă” (lupoaică), un eufemism pentru prostituată. Lupanarele erau adesea marcate cu simboluri falice sculptate în piatră.
Famosae / Scorta – termenii generali, uneori peiorativi, pentru prostituate, în special cele care își vindeau trupul pe străzi.
Delicatae – prostituate de lux, adesea educate, care ofereau și conversație, muzică sau poezie. Unele puteau avea protectori influenți (patroni).
Un lupanar tipic era o clădire mică, cu camere înguste (numite „cellae”) – practic, doar un pat de piatră și un loc pentru lămpi.
Pereții erau decorați cu picturi erotice, nu doar pentru atmosferă, ci și pentru a arăta „meniul” serviciilor disponibile. Paturile erau acoperite cu paie sau textile – nu foarte confortabile. La intrare exista adesea o sculptură falică sau inscripții de genul „hic habitat felicitas” („aici locuiește fericirea”).
Multe dintre ele erau sclave, vândute special pentru prostituție. Lucrau ore lungi, fără libertate personală. De multe ori banii mergeau direct la leno (proxenetul sau deținătorul bordelului).
Nume reale nu prea aveau – erau „rebranduite” cu porecle erotice sau nume grecești ca să sune mai exotice (Lais, Phyllis, Cytherea).
Prostituția ieftină putea costa cât o pâine – 1 as (monedă mică). Prostituatele de lux cereau mult mai mult și aveau un cerc de clienți ales. Nu exista intimitate reală, unele bordeluri erau chiar aproape de forumuri, băi publice sau taverne.
