Multă lume consideră că cea mai veche profesie din lume este prostituția, atât de stigmatizată și de blamată de-a lungul timpului. Cu toate acestea, primii „specialiști” se ocupau cu totul de altceva.
Imaginați-vă cum ar fi o lume fără periuțe de dinți, pastă de dinți, apă de gură sau ață dentară? Ar fi o lume în care în orice gură ar exista carii, iar dentiștii ar fi cei mai bogați oameni.
După cum scrie BBC, cu mult înaintea roții, a scrisului și a civilizației, oamenii au inventat burghiul dentar și au învățat cum să rezolve afecțiunile dentare. Acestea reprezentau o mare problemă încă din cele mai vechi timpuri.
De altfel, istoricii confirmă existența unor dovezi care fac referire la durerile dentare provocate de carii și inflamări gingivale încă din jurul anilor 2750 î.Hr. O primă mărturie a unei intervenții de la nivelul cavității bucale a fost descoperită în Egipt, unde a fost găsită o mandibulă cu două perforații localizate sub rădăcina primului molar. Istoricii susțin ideea că aceste perforații au fost realizate în scopul unui drenaj care să permită eliminarea unui abces format la nivelul dintelui.
Există, însă, relatări și mai vechi, care datează chiar de la începutul anilor 4000 î.Hr. Acestea se referă la tratarea cariei dentare și la unele rugăciuni care aveau ca scop eliberarea durerilor provocate de aceasta.
În zilele noastre, o simplă carie necesită mai puțin de jumătate de oră pentru a fi tratată: Spre comparație, în urmă cu câteva decenii, singura soluție pentru o carie ajunsă în stadiu avansat era extracția dintelui bolnav.
Tratarea afecțiunilor dentare în perioada Evului Mediu era un domeniu în care cei care profesau era de obicei călugări, nu persoane calificate. Între anii 1130 și 1160 edictele papale le-au interzis călugărilor să se mai ocupe aceste probleme de sănătate, astfel că extracțiile au început să fie realizate de către bărbieri, singurii care dețineau și puteau folosi pe atunci instrumente ascuțite.
În anul 1921, minerii din Kabwe sau Broken Hill (Zambia de astăzi) au descoperit un craniu care aparținea unui om preistoric din specia Homo Heidelbergensis. Acesta avea o frunte înclinată, creste uriașe ale frunții și cavități în zece dinți. Istoricii spun că est posibil ca bărbatul să fii murit din cauza problemelor de dentiție.
Unul dintre cele mai importante momente din istoria medicinei moderne a avut loc în anul 1685, atunci când a apărut primul manual stomatologic.
În 1728 a fost publicată prima lucrare academică, intitulată „Dentistul Chirurg”, semnată de Pierre Fauchard, considerat unul dintre părinții fondatori ai stomatologiei moderne. Fauchard a introdus primele plombe dentare și a vorbit pentru prima dată despre protezele dentare.
Astăzi, există o mulțime de opțiuni de tratare a afecțiunilor dentare. Acest lucru se datorează invențiilor din domeniu care au ajutat la dezvoltarea stomatologiei.
Prima astfel de descoperire i-a aparținut lui Auguste Taveau. Acesta a realizat în 1816 amalgamul dentar, care era realizat din monede de argint și mercur. Invenția a fost folosită multă vreme pentru umplerea dinților afectați de caria dentară.
Un impact major l-a avut cauciucul vulcanizat, care a fost inventat de Charles Goodyear în 1839 și care a stat la baza protezelor dentare. După mai bine de trei decenii, în 1871, James Morison avea să descopere freza dentară, instrument care este folosit și astăzi la intervențiile stomatologice.
Stomatologia a devenit obiect de studiu în România în 1890. Doctorul Pavel Macarovici înființa în acel an, la Iași, prima societate a dentiștilor care purta denumirea de „Chirurgia dentistică”. La începutul secolului XX stomatologia avea să devină ramură oficială a medicinei, conform legii sanitare.
Foto: Pexels.com
