Ce sunt eunucii?

01.11.2022
Ce sunt eunucii?

Istoria omenirii este plină de povești și întâmplări greu de imaginat în ziua de astăzi. Cărțile și cinematografia ne ajută să ne amintim de lucruri petrecute în trecut, pentru a conștientiza cât de important este prezentul. Numeroase obiceiuri au trecut testul timpului, iar altele au fost date uitării. Printre acestea se numără și castrarea forțată a bărbaților. Ce sunt eunucii?

Ce sunt eunucii?

eunucii

Etimologia cuvântului provine din limba greacă, „eunouchos”, care se traduce „păzitorul patului”. În Roma antică, eunucii erau cei care satisfăceau plăcerile sexuale ale nobililor.

Aceștia erau preferați de către nobilime sau conducători, cei mai mulți neascunzându-și plăcerea pe care o aveau atât pentru femei, cât și pentru bărbații castrați. Contrar credinței populare insuflate de cinematografie, eunucii nu erau lipsiți de organul reproducător, ci de testicule.

Acești bărbați nepericuloși au ajuns de nelipsit din alaiul unei doamne, însoțindu-și stăpânele la opulentele terme romane, tolănindu-se alături de ele în litierele lor cu perdele de mătase și oferindu-le plăcere la poruncă. În Roma imperială, eleganța unei femei era măsurată prin numărul de eunuci din cortegiul său”- scrie Charles Panati, în lucrarea „Cartea Sfârșiturilor”.

Practica castrării a fost diferită de la regiune la regiune. În zona orientală, sultanul Mehmed al II-lea a ordonat ca eunucilor să le fie îndepărtat și organul reproducător, nu doar testiculele. Operația se efectua băieților înainte de pubertate, vârsta ideală fiind de 8 ani. Băiatul era legat de o masă, iar organele genitale erau trase cu o ață, pentru a fi tăiate cu o lamă ascuțită. Pentru vindecare, se folosea o rășină sau  rana era cauterizată cu un metal fierbinte. Tinerii erau supuși unor chinuri cumplite.

Pe parcursul vieții, durerea din timpul operației era compensată de puterea și banii primiți. Cel mai adesea, eunucii și-au început serviciul ca paznici, devenind pe parcurs supraveghetori. Aceștia erau cunoscuți pentru inteligență și înțelepciune.

Care este importanța eunucilor în istorie?

De-a lungul timpului, cei din elită și-au angajat eunuci în poziții de putere. Astfel că, aceștia au adus contribuții importante în politică, război, istorie sau cultură. Numeroase personalități istorice au fost eunuci:

Foto: Depositphotos.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot