Este adevărat că reprezentanții chinezi „au tăiat” 3 metri din Vârful Everest?

09.12.2020
Este adevărat că reprezentanții chinezi „au tăiat” 3 metri din Vârful Everest?

Aflat în Munții Himalaya, Vârful Everest este considerat cel mai înalt punct de pe Glob. Potrivit specialiștilor, vârful atinge o înălțime de 8.848 m. Cu toate acestea, reprezentanții Chinei și Nepalului au o divergență în ceea ce privește această cifră. Pentru prima dată, cele două țări au analizat împreună muntele și urmează să anunțe adevărata înălțime a celui mai înalt vârf din lume.

Reprezentanții statului Nepal sunt de acord cu datele înaintate de indieni, în anul 1955, care spuneau că Vârful Everest are 8.848 de metri înălțime. În schimb, chinezii consideră că înălțimea Everestului este mai mică cu 3 metri și ceva, având doar 8.844,43 metri. Această diferență este considerată a fi stratul de zăpadă care se găsește în vârf.

Prakash Joshi, directorul general al Departamentului de Studii Nepaleze, anunțat că țara sa a făcut noi măsurători, împreună cu China, asupra Vârfului Everest. Totul a fost realizat virtual, iar noile date oficiale vor fi acceptate de toată lumea. ”Ceea ce vom anunța noi va fi înălțimea comun acceptată în întreaga lume”, au spus nepalezii, potrivit en24.news. Chinezii consideră că seismul de 7,5 grade pe scara Richter, din anul 2015, ar fi modificat înălțimea Vârfului Everest.

Cine a cucerit pentru prima dată Vârful Everest?

Munții Himalaya reprezintă cel mai înalt sistem muntos de pe planetă, Vârful Everest fiind considerat „acoperișul lumii”. Primii oameni care au ajuns până în vârf au fost Sir Edmund Hillary și șerpașul Tenzing Norgay, pe 29 mai 1953, la ora 11:30 dimineața (ora locală). Alpiniștii au fost întotdeauna fascinanți de Munții Himalaya și cucerirea Vârfului Everest reprezintă pentru ei testul suprem.

Așa trebuie să fii echipat dacă vrei să urci pe cel mai înalt vârf muntos din lume

 

În anul 1995, un român ajungea pe Everest. Pe data de 17 mai, Constantin Lăcătușu, originar din Piatra Neamț, devenea, în mod oficial, primul alpinist român care a urcat pe cel mai înalt punct de pe Glob. Fără șerpaș și, o bună parte din drum, fără oxigen.

Constantin Lăcătușu nu s-a oprit aici. El a devenit singurul român care a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor șapte continente. (Elbrus-5.642 m, Kilimanjaro – 5.895 m, Everest – 8.848 m, Aconcagua – 6.962 m, McKinley 6.194 m, Puncak Jaya 4.884 m și Masivul Vinson 4.897 m).

Curiozități despre Vârful Everest

Așa arată priveliștea de pe Vârful Everest

 

Foto: Wikipedia și redbull.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot