Visul de a ajunge pe cel mai înalt vârf al planetei, Everest, vine la pachet cu o serie de costuri semnificative. Începând cu 1 septembrie 2025, autoritățile nepaleze au majorat semnificativ taxele de permit (numite „royalty fee”) pentru cei care își doresc să escaladeze acest gigant al Himalayei.
Până acum, tariful pentru a ajunge în sezonul de primăvară (martie-mai) pe „Acoperișul lumii” era de 11.000 de USD. De la 1 septembrie acesta a ajuns la 15.000 de USD. Pentru sezonul de toamnă (septembrie-noimebrie) tarifele au crescut de la 5.500 USD la 7.500 USD. Aceste tarife se aplică pentru ruta clasică sudică („Normal Route / South East Ridge”). Pentru cetățenii Nepalului, taxa pentru primăvara 2025 (ruta normală) a fost dublată: de la 75 000 NPR la 150 000 NPR (1.090 USD).
Această măsură reflectă un efort al guvernului nepalez de a controla accesul, de a proteja mediul și de a gestiona responsabil unul dintre cele mai vulnerabile și populare trasee montane din lume.
Ultima ajustare semnificativă a fost făcută în 2015, când taxa a devenit uniformă pentru fiecare climber, indiferent de mărimea echipei. Autoritățile încearcă să limiteze numărul de expediții pe Everest și să îmbunătățească gestionarea deșeurilor. Phenomene precum înghesuiala pe traseu, acumulările masive de gunoaie și riscuri pentru sănătate au devenit tot mai obișnuite.
Suma de 15.000 USD reprezintă doar o parte din costul total al expediției — care poate varia între 40.000 și 150.000 USD incluzând logistică, ghizi, echipament și altele.
Primul om din istorie care a cucerit Everestul a fost Edmund Hillary, un alpinist originar din Noua Zeelandă. Alături i-a fost şerpaţul Tenzing Norgay. Hillary a atins vârful de 8848 m pe data de 29 mai 1953 la ora 11:30 dimineața (ora locală).
42 de ani mai târziu, adică în anul 1995, un român ajungea în premieră pe Everest. Pe data de 17 mai, Constantin Lăcătușu, originar din Piatra Neamț, devenea, în mod oficial, primul alpinist român care a urcat pe cel mai înalt punct de pe Glob. Fără șerpaș și, o bună parte din drum, fără oxigen.
„Am pășit pe acoperișul lumii pe la ora 13:45, după un chin ce mi s-a părut interminabil. (…) Am știut tot timpul că voi reuși, deși ultimele sute de metri au fost o probă de suferință dar și de motivație și determinare totală. (…) Am putut admira toată lumea de sus, la propriu”, avea să povestească ulterior Lăcătușu pentru sporttim.ro.
