Astăzi, totalitatea vaselor care formează vesela pare un lucru comun. Farfurii și castroane de toate mărimile și modelele pot fi găsit în orice gospodărie. Totuși, puțini sunt cei care știu că au existat vremuri în care mâncarea era servită din farfurii… perisabile.
În Evul Mediu, cei mai înstăriți mâncau din vase realizate dintr-un aliaj care conţinea și plumb pentru că acesta putea fi prelucrat mai uşor. Ce nu știau aceștia este că alimentele acide dizolvau plumbul care ajungea în organism și provoca otrăvirea consumatorilor.
Cei din clasa socială săracă aveau farfurii făcute din coajă de pâine. Acestea nu era spălate niciodată după folosire. Astfel, se întâmpla destul de des ca vasele (pâinea din care se scotea miezul) să facă viermi.
În Evul Mediu pâinea era principalul fel de mâncare. Pâinea se împărţea între membrii familiei, în funcţie de statutul fiecăruia. Cei care munceau căpătau coaja inferioară, din partea de jos a pâinii, restul familiei – partea din mijloc, mai mult miez, iar oaspeţii erau cei care primeau coaja superioară.
În urmă cu o mie de ani, instrumentul denumit furculiță a ajuns din Bizanț în Italia. În 995, prințesa Argila din Bizanț s-a căsătorit cu dogele Veneției și a primit ca zestre un set de furculițe. Astfel au ajuns furculițele în Europa.
Cum dădeau viață femeile în Evul Mediu? De ce reginele nășteau cu spectatori?
Preoții au fost extrem de reticenți și au considerat că este o blasfemie să foloseşti un instrument de metal (lemn), când Dumnezeu ţi-a oferit propria mână pentru a apuca mâncarea. Ba mai mult, mai marii bisericii chiar au interzis folosirea furculiței la vremea respectivă.
