La români și, în general, la popoarele din spațiul balcanic, tradiția spune ca oaspeții să fie primiți cu pâine și sare. Totuși, de ce musafirii sunt primiți cu sare și pâine și nu cu miere și pâine sau cu vin și sare?
Înainte de toate trebuie spus că sarea este un simbol al prieteniei. Alături de pâine, și ea un simbol al vieții, sarea și pâinea sunt în cultura mioritică indispensabile pentru susținerea traiului de zi cu zi. Se știe că bătrânii evită să arunce resturile de pâine pe care le consideră sfinte. De altfel, și în ritualurile bisericii ortodoxe, pâinea are un rol bine definit fiind considerată a fi „trupul lui Iisus Hristos“.
Totodată, pâinea este cea care îl însoțește pe român atât în momentele de fericire (de exemplu la nuntă, unde se face cozonac), cât și la înmormântare (unde se pregătesc colacii). Și sarea are un caracter sacru, ea fiind pentru mii de ani adevăratul aur al antichităţii, mai ales pe vremea Imperiului Roman.
Ce înseamnă „AMIN”? De ce spunem „AMIN” la finalul rugăciunilor?
Puțin sunt cei care știu că substantivul „salariu” provine din latinescul „salarium“ care însemna, pe vremea romanilor, cota de sare (latină – sal, salis) pe care o primeau soldaţii romani ca plată suplimentară la soldă. Așadar, tradus mot a mot, „salarium” însemna practic „plată în sare”.
Spre deosebire de pâine, sarea nu se strică și nu-și pierde nicicând proprietățile. Vechile civilizații știau că, fără existența sării, carnea și legumele nu puteau fi conservate timp îndelungat, mai ales în anotimpurile reci.
De ce înjurăturile românilor te trimit la origini? Care este explicația?
Și evreii și romanii aveau obiceiul de a-și primi oasepții cu pâine și sare. În timp, obiceiul cu pricina s-a pierdut treptat și acum se mai păstrează doar la ceremoniile oficiale, atunci când politicienii din România primesc oaspeți de peste hotare,
