Numele unui stat este considerat a fi un simbolul distinctiv al acelui teritoriu şi al locuitorilor lui. De ani buni, teritoriul din spațiul carpato-danubiano-pontic poartă numele de România poartă numele de România. Istoricii susțin că denumirea de România este sinonimă cu Țara Românească. Totuși, sunt voci care susțin că România ar putea foarte lesne să se numească Dacia, așa cum era botezat teritoriul unde locuiau geții și dacii, strămoșii noștri. Totuși, de ce România nu se numește Dacia?
Numele statului nostru provine din limba latină şi apărea în texte scrise în limba latină încă de la sfârşitul antichităţii. Timp de sute de ani, numele de Rumânia/ România a circulat în paralel cu denumirea de Vlahia/ Valahia.
Istoricii care au studiat toponimia numelui statului nostru afirmă că „numele de Ţară Românească este absolut identic cu acela de România”. Pentru a-și întări cele spuse, istoricul Ioan-Aurel Pop dă exemplul nemților, acolo unde Deutschland înseamnă „Ţara Germanilor” sau England care înseamnă „Țara Anglilor”. Astfel, denumirea de „Romania“ este atestată prima dată în jurul anului 383 în scrisoarea lui Auxenţiu de Durostorum.
În ceea ce privește denumirea de „Dacia”, aceasta a fost utilizată pentru a descrie teritoriul și populația din regiunea care se afla în prezent în România înainte de cucerirea romană din anul 106. În perioada romană, regiunea a fost cunoscută sub numele de „Dacia„ și a fost inclusă în provincia romană cu același nume. În ciuda acestui fapt, „Dacia” nu a fost o alegere utilizată pentru a denumi teritoriul de astăzi al României după retragerea romanilor în secolul al III-lea d.Hr.
Se ştie că revoluţionarii de la 1848, din ambele principate (Moldova și Vlahia) – în care la loc de frunte erau Bălcescu, Kogălniceanu şi Alecsandri – au avut ca obiectiv principal unirea câtorva provincii ale vechii Dacii – Muntenia, Transilvania şi Moldova – într-un singur stat, cu numele de „Dacia”. Ideea istorică de „Dacia” a fost omniprezentă în spiritul revoluţionar de atunci, iar cel mai bun exemplu este faptul Mihail Kogălniceanu edita revista Dacia Literară.
Totuși, după dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în 5 ianuarie 1859, ca Domn al Moldovei şi, în 24 ianuarie, şi al Țării Românești, marile puteri nici nu au luat în calcul ideea că noul stat format s-ar putea numi Dacia. Țări ca Franța și Germania au ignorat propunerea ca noul teritoriu să se intituleze „Principatele Unite Române” pe motiv că România (Imperiul Roman de răsărit) de la sudul Bulgariei abia dispăruse.
De-a lungul ultimilor ani, mai multe persoane publice cu tente naționaliste au dezbătut și au scris articole în care au sugerat că țara noastra s-ar putea numi Dacia. Totuși, este greu de crezut că se va renunța vreodată la denumirea de ROMÂNIA.
Toate teritoriile stăpânite de Imperiul Roman au cunoscut o dezvoltare accentuată și astăzi sunt țări extrem de dezvoltate. Poate că acesta ar fi putut fi și cazul Țărilor Române dacă retragerea romană nu ar fi avut loc în anul 256.
Dacia a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui Traian în 106. Timp de 165 de ani, până în 271, Dacia a fost provincie romană, în ciuda faptului că acest teritoriu nu fusese complet cucerit. Provincia romană Dacia își avea hotare: spre apus Tisa, spre nord munții Carpați, în sud Dunărea, iar spre răsărit râul Hierosos. Crișana, Muntenia, Maramureș, Bucovina, Basarabia și Moldova erau locuite de dacii liberi.
“Geții (dacii) pe care i-am învins erau cei mai valoroși războinici din lume, nu numai datorită tăriei trupului lor, dar și datorită doctrinei pe care o dețin de la slăvitul lor Zamolxis. Convinși că ei nu mor nicidecum, doar că își schimbă locul de ședere, ei sunt mai degrabă dispuși să înfrunte moartea decât alții călătoriile” (Împăratul Traian)
