De ce germanii nu cumpară case și preferă să stea cu chirie? Care este legătura obiceiului cu Al Doilea Război Mondial?

Morcovescu Ana-Maria
10.09.2020
De ce germanii nu cumpară case și preferă să stea cu chirie? Care este legătura obiceiului cu Al Doilea Război Mondial?

În România, simțul proprietății este foarte dezvoltat și românii au o dorință puternică de a deține cel puțin o casă. Mulți dintre aceștia consideră că a sta în chirie este o soluție de compromis și de scurtă durată.

De ce nemții stau cu chirie?

Potrivit unor studii efectuate de Eurostat, România are cei mai mulți proprietari de locuințe, iar la polul opus, locuitorii Germaniei preferă să locuiască în chirie. Rata de proprietate a Germaniei se situează printre cele mai scăzute din lume, deși elvețienii închiriază și mai mult. Comparațiile sunt greu de găsit, întrucât unele țări publică rate de proprietate asupra locuințelor doar la câțiva ani.

80% dintre spanioli stau cu chirie

Rata de proprietate a locuințelor din Germania a fost de 43% în 2013. În Spania, aproximativ 80% dintre oameni trăiesc în locuințe ocupate de proprietari. Comparând țara noastră cu Germania și dincolo de contextul economic diferit al celor două state, totul se reduce la un mod de a gândi dictat de istoria sa, nu neapărat de specificul național al fiecărui popor.

Înainte de Revoluție, statul construia și închiria casele populației, iar după ’89, s-a produs o împroprietărire în masă a locuitorilor țării și România a devenit, peste noapte, un loc unde chiria nu era deloc agreată.

Germanii, în schimb, preferă să locuiască în chirie încă din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945). La predarea necondiționată a Germaniei în mai 1945, 20% din fondul de locuințe al Germaniei era distrus. Aproximativ 2,25 milioane de case au dispărut și alte 2 milioane au fost avariate. Un recensământ din 1946 a arătat că erau necesare 5,5 milioane de locuințe pentru a deveni viitoarea Germanie de Vest.

Problema locuințelor în Germania nu a fost singura problemă. Economia trecea printr-o perioadă dificilă, astfel finanțarea a fost imposibilă și moneda națională a fost practic lipsită de valoare. Un program guvernamental era singura modalitate de a satisface nevoia de case.

Un program de locuințe ar fi readus simultan oamenii la muncă și ar fi redus stresul crizei locuințelor. Din cauza unor astfel de îngrijorări politice – precum și a unei nevoi reale, Germania de Vest și-a conceput politica de locuințe astfel încât să poată beneficia cât mai mulți oameni de un acoperiș deasupra capului.

La scurt timp după înființarea Germaniei de Vest în 1949, guvernul a promulgat prima sa lege a locuințelor. Legea a fost concepută pentru a stimula construcția de case care să răspundă nevoilor populației.

Programul a funcționat și construcția locuințelor a crescut datorită unei combinații de subvenții directe și scutiri generoase de impozite disponibile entităților publice, non-profit și private. Astfel, până în 1962, necesarul de locuințe era de aproximativ 658.000. Marea majoritate a unităților de locuit noi erau închiriate pentru că a existat o cerere redusă din partea potențialilor cumpărători. Piața ipotecară germană a fost incredibil de slabă, iar băncile au cerut debitorilor săi avans mare și puțini germani aveau bani la acea vreme.

Este demn de remarcat faptul că Germania nu a fost singura țară cu o criză a locuințelor după al doilea război mondial. Marea Britanie a avut probleme similare, însă cu toate acestea, britanicii nu au rămas chiriași. Rata proprietății britanice este de aproximativ 66%, mult mai mare decât cea a Germaniei.

Din cauza dificultăţilor întâmpinate în obţinerea unui credit ipotecar, germanii au continuat să închirieze. Economiștii cred că politica germană în domeniul locuințelor a obținut un echilibru mult mai bun între implicarea guvernului și investițiile private decât în multe alte țări. De exemplu, în Marea Britanie, când guvernul a acordat subvenții pentru locuințe pentru a încuraja construirea de case după război, doar entitățile din sectorul public, guvernele locale și dezvoltatorii non-profit erau eligibili pentru acestea. Acest lucru a scos efectiv sectorul privat de pe piața de închiriere.

Marea Britanie a impus, de asemenea, plafoane stricte de chirie și costuri de construcție dezvoltatorilor de locuințe. Sub aceste constrângeri, calitatea locuințelor a suferit. De-a lungul timpului, diferența dintre construcția finanțată public și privat a devenit atât de evidentă încât
locuința de închiriere – care a fost finanțată în mare parte din fondul public – a căpătat un stigmat. Cu alte cuvinte, a devenit locuință pentru oamenii săraci.

De ce nu cumpără germanii case?

Din cauza dificultăţilor întâmpinate în obţinerea unui credit ipotecar, germanii au continuat să închirieze. De asemenea, prețul locuințelor de închiriat crește foarte lent și acest lucru are ca rezultat mai puțini cumpărători de case și o rată de proprietate mai mică.

Germanii nu investesc mai puțin în locuință dacă aceasta este închiriată, din contră un studiu arată că germanii plătesc de fapt mai mult pentru locuință – ca procent din venitul disponibil – decât țările cu procent ridicat de proprietăți de locuințe precum SUA, Spania și Irlanda.

Mai mult de atât, germanilor le place în mod clar modul în care funcționează sistemul lor de locuințe. Potrivit OECD, mai mult de 93% dintre respondenții germani spun sondajelor că sunt mulțumiți de situația actuală a locuințelor. Aceasta este una dintre cele mai mari rate ale oricărei națiuni chestionate de grupul de reflecție din țările bogate. Irlandezii și spaniolii – unde simțul proprietății este mult mai răspândit – par la fel de fericiți.

Tags:
loading...
Inchide