Ștefan cel Mare (1438 – 1504) a fost cel mai longeviv domnitor din perioada medievală, din Țările Române. Conducătorul Moldovei a ridicat numeroase mănăstiri și biserici, în special după luptele cu turci, multe dintre ele existând și în prezent.
În decursul vieții, acesta s-a făcut remarcat nu numai prin vitejia lui pe câmpul de luptă, ci și prin credința nemijlocită în Dumnezeu. Aceste valori creștine l-au ajutat să fie o persoană dreaptă, cinstită și în căutarea adevărului tot timpul. Drept urmare a ctitorit numeroase mănăstiri și biserici, fiind convins că undeva există o lume mai dreaptă.
Niciunul dintre domnii Moldovei n-a înălţat atâtea lăcaşuri de rugăciune ca Ştefan. Tradiţia spune că după fiecare luptă el ridica o bserică sau o mănăstire şi ea se confirmă aproape întocmai prin mărturiile documentare. Aşa de numeroase sunt ctitoriile lui Ştefan, unele zidite din temelii, altele numai reparate sau adăogite, încât poporul a ajuns să îi atribuie acestui drept credincios orice lăcaş mai vechi despre care nu se mai ştie de când datează, a scris istoricul Constantin Giurescu, potrivit adevarul.ro.
Potrivit datelor istorice, mănăstirile Putna şi Volovăţ au fost ridicate din temelii de Ştefan cel Mare, prima fiind aleasă, ca loc de veci al domnitorului.
Pe lângă cele două, Ștefan cel Mare a ctitorit și alte lăcașuri de cult, printre cele mai cunoscute fiind Neamţ, Bistriţa, Voroneţ, Tazlău, Dobrovăţ, din Moldova, şi Zografu, de pe Muntele Athos.
Conform istoricilor, mănăstirile Moldoviţa, Pobrata şi Homor au primit danii din partea domnitorului. Pe lângă mănăstiri, au fost ridicate și alte lăcașuri de cult în satele Moldovei, fie la ordinul direct al lui Ștefan cel Mare, fie la cel al rudelor sale. Multe dintre ele au fost construite pentru a aminti de vreo luptă cu turcii de prin zonă.
Ștefan cel Mare a sprijinit mereu cultura și Biserica, ctitorind un număr mare de mănăstiri atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, la data de 20 iunie 1992.
Se spune că Ștefan cel Mare a aruncat un blestem asupra celor care aveau de gând să strice ceea ce clădise domnitorul. Este vorba despre Mănăstirea Dobrovăț, ultima ctitorie a lui Ştefan cel Mare.
Iar cine vrea să strice aceasta, unul ca acela să fie blestemat de Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi de Preacurata lui Maică, şi de 4 sfinţi evanghelişti şi de sfinţii verhovnici apostoli Petru şi Pavel şi de ceilalţi şi de cei 318 sfinţi părinţi purtători de Dumnezeu de la Nicheea, şi de toţi sfinţii care din veac au plăcut lui Dumnezeu, şi să fie asemenea lui Iuda şi blestematului Arie…., este blestemul lăsat în hrisovul domnesc prin care sunt dăruite trei sate Mănăstirii Dobrovăţ.
Foto: Wikipedia.org
